O nouă „reformă” în sănătate. Centrul de îngrijiri paliative pentru copii din Isacova s-a închis, în urma unui conflict cu CNAM

De la 1 septembrie, centrul de îngrijiri paliative pediatrice Casa Angelus din Isacova, Orhei, și-a sistat temporar activitatea. Fundația Hospice Angelus susține că nu mai poate achita salariile angajaților întrucât Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) îi taie lunar 80% din finanțare, se arată într-un articol publicat de Europa Liberă.

Potrivit sursei citate, cei 23 de angajați ai centrului unde erau îngrijiți copii cu boli incurabile sau în stadii terminale au mers în concediu forțat. În aceeași situație sunt și angajații fundației din municipiul Chișinău.

La începutul anului, CNAM cerea ca fundația să îi întoarcă 6 milioane de lei pentru mii de vizite efectuate de specialiști la domiciliul pacienților incurabili. Argumentul adus de CNAM era că vizitele nu sunt efectuate de o echipă multidisciplinară, ci de o singură persoană (asistent medical sau medic).

De cealaltă parte, reprezentanții fundației susțin că protocolul nu prevede în mod expres că toți acești specialiști să meargă în vizită la pacient în același timp.

În primăvara acestui an, fundația a contestat în instanță decizia CNAM de a nu-i achita integral plata lunară și a câștigat în prima instanță. CNAM a făcut însă recurs la Curtea de Apel, care va fi examinat pe 25 septembrie.

În prezent, fundația mai este datoare cu 2,5 milioane de lei CNAM, bani pe care compania îi va reține din plata lunară până la sfârșitul anului.

Centrul de îngrijiri paliative pediatrice Casa Angelus a fost deschis în vara anului 2017 și oferă asistență medico-socială non-stop, pe o perioadă de cel puțin 14 zile, copiilor cu maladii incurabile progresive și avansate, cu posibilitatea reinternării. Casa Angelus are capacitatea să interneze până la 15 copii, împreună cu un aparținător, mai menționează sursa.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram