Oficiali militari din 30 de țări se reunesc la Paris pentru a discuta garanțiile de securitate pentru Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, găzduiește marți, 11 martie, la Paris, o reuniune a oficialilor militari din 30 de țări membre ale UE și/sau NATO, inclusiv Regatul Unit și Turcia, pentru a defini garanțiile de securitate oferite Ucrainei în cazul unei încetări a focului și pentru a evalua arhitectura de apărare a Europei, transmite France 24.

Potrivit sursei citate, Macron îi va primi „șefilor de cabinet ai țărilor care doresc să-și asume responsabilitatea” și pe care i-a invitat la Paris.

Evenimentul, organizat în „coordonare strânsă” cu comandamentul militar al NATO, care va fi asociat procesului, marchează o intensificare a consultărilor europene pe fondul războiului din Ucraina, aflat în al patrulea an de la invazia Rusiei.

De menționat că, în aceeași perioadă, pe 10-11 martie, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită de lucru la Paris, la invitația lui Macron. Până în prezent, nu a fost confirmată participarea sa la această întâlnire.

Întâlnirea are loc în paralel cu negocierile dintre delegațiile Ucrainei și SUA din Arabia Saudită, unde se discută soluții pentru încheierea conflictului.

Săptămâna trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus un armistițiu aerian și naval ca prim pas către o „pace durabilă” cu Moscova, idee susținută de Macron și de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, dar respinsă categoric de Rusia ca „absolut inacceptabilă”. Diplomația rusă avertizează că un astfel de acord ar putea duce la reluarea ostilităților.

Discuțiile de la Paris vizează și posibilitatea trimiterii de trupe europene în Ucraina, o opțiune promovată în special de Franța și Regatul Unit. Ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, a declarat pentru La Tribune că reuniunea șefilor de stat major va clarifica natura unei eventuale misiuni – fie de observare, reasigurare sau reducere a tensiunilor.

Premierul britanic Keir Starmer va organiza, de asemenea, o întâlnire virtuală sâmbătă cu lideri europeni pentru a preveni reizbucnirea conflictului în cazul unui armistițiu.

Miercuri, Lecornu se va întâlni cu omologii din grupul E5 (Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Polonia), reprezentanți ai UE, NATO și, prin videoconferință, cu ministrul ucrainean al apărării, pentru a discuta sprijinul acordat Kievului – afectat de suspendarea ajutorului militar american – și necesitatea reînarmării Europei.

Țările UE au aprobat un plan de mobilizare a 800 de miliarde de euro pe patru ani pentru consolidarea apărării continentale și susținerea Ucrainei. În Franța, bugetul apărării ar urma să crească la 100 de miliarde de euro anual, de la 50,5 miliarde în 2025, o propunere ce necesită aprobarea parlamentului.

Totodată, Lecornu se va întâlni joi cu liderii grupurilor parlamentare franceze pentru a-i informa despre discuțiile internaționale și situația din Ucraina. Vineri, Macron va reuni producătorii francezi din industria de apărare, solicitați să-și sporească producția pentru a face față cererii crescute generate de război și posibilelor noi comenzi.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...