Oficiali ucraineni și americani se întâlnesc azi la Geneva pentru a discuta planul de pace propus de SUA

Înalți oficiali din Statele Unite, Ucraina și consilieri de securitate națională din Franța, Marea Britanie și Germania se întâlnesc duminică la Geneva pentru a discuta proiectul de plan al Administrației Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina.

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și secretarul de stat Marco Rubio urmează să sosească și ei pentru discuțiile privind încheierea invaziei rusești, transmite hotnews.ro.

Întâlnirea are loc în contexul în care Trump a spus vineri că Volodimir Zelenski are termen până joi să aprobe planul în 28 de puncte, care solicită Ucrainei să cedeze teritorii, să accepte limitări ale armatei sale și să renunțe la ambițiile de a adera la NATO. Discuțiile din Elveția au fost anunțate de Kiev sâmbătă, iar președintele ucrainean a aprobat componența delegației sale și instrucțiunile pentru negocieri.

„Sperăm să punem la punct ultimele detalii… pentru a redacta un acord avantajos pentru ei (Ucraina)”, a declarat un oficial american pentru Reuters.

„Nimic nu va fi convenit până când cei doi președinți nu se vor întâlni”, referindu-se la Trump și Zelenski.

Trump a spus sâmbătă că actuala sa propunere nu este oferta sa finală, declarația venind după ce Ucraina şi aliaţii săi europeni au subliniat că planul de pace propus de Trump poate fi o bază pentru discuţii, însă necesită „eforturi suplimentare”

Secretarul Armatei SUA, Daniel Driscoll, a sosit la Geneva înaintea discuțiilor, iar delegația ucraineană a ajuns încă de sâmbătă seara. Echipa de la Kiev este condusă de Andrei Ermak, șeful cabinetului prezidențial, iar din grup mai face parte și șeful Consiliului de Securitate, Rustem Umerov.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...