Liderii G20 au semnat o declarație finală la summitul din Africa de Sud. Referințele la războiul din Ucraina, cu multe ezitări

Statele G20, grupul celor mai mari economii ale lumii, au adoptat o declarație finală în care, printre altele, condamnă războiul purtat de Rusia în Ucraina, însă acest lucru este făcut indirect. Țara gazdă, Africa de Sud, precizează că documentul final de la Johannesburg, adoptat în timpul primei sesiuni de lucru, nu menționează explicit Rusia sau pe președintele său, Vladimir Putin, relatează dpa, citată de Agerpres.

Cu toate acestea, prima pagină a declarației finale de 30 de pagini, adoptată neobișnuit de devreme la summitul care se încheie duminică, conține referințe lipsite de ambiguitate la acțiunile Rusiei în Ucraina.

G20 a reafirmat că, în conformitate cu Carta ONU, „toate statele trebuie să se abțină de la amenințarea sau utilizarea forței pentru a obține câștiguri teritoriale, împotriva integrității teritoriale și suveranității sau a independenței politice a oricărui stat”.

De asemenea, declarația subliniază că statele ar trebui să mențină relații de prietenie între ele, „inclusiv prin promovarea și încurajarea respectului pentru drepturile omului”. Putin este acuzat de încălcări grave ale drepturilor omului în războiul împotriva Ucrainei.

Înainte de întâlnire, nu era clar dacă va exista o declarație finală comună sau doar o declarație din partea țării gazdă, din cauza boicotării summitului de către președintele american Donald Trump. El este absent deoarece acuză guvernul sud-african de represiune severă împotriva fermierilor albi. Africa de Sud respinge acuzațiile ca fiind nefondate.

Purtătorul de cuvânt al președintelui sud-african Cyril Ramaphosa, Vincent Magwenya, a afirmat că declarația finală a fost adoptată în unanimitate. Fără a numi direct SUA, el a spus: „Nu putem încălca regulile pentru o singură țară”.

Amintim că, pe lângă Donald Trump, și președinții Rusiei și Chinei, Vladimir Putin și Xi Jinping, și-au anulat participarea la primul summit G20 organizat de pe continentul african.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...