Responsabili din MAI, SIS și Serviciul Vamal, chemați la audieri în Parlament în cazul contrabandei cu armament de la vamă

Responsabili din cadrul Ministerului de Interne, ai Serviciului de Informații și Securitate și din Serviciul Vamal vor fi chemați miercuri, 26 noiembrie, la raport în Parlament în cazul contrabandei cu armament de la Vama Leușeni – Albița. Audierile vor fi organizate de Comisia parlamentară pentru securitate.

În aceeași ședință vor fi organizate audieri privind tragedia din clădirea abandonată a Hotelului „Național”, unde o fetoță de 13 ani a murit, și în contextul creșterii consumului și traficului de droguri în Republica Moldova.

Amintim că în cazul contrabandei cu armament de la Albița au fost reținute patru persoane, trei dintre care în Republica Moldova. Acești trei suspecți au fost plasați deja în arest preventiv pentru 30 de zile în urma unei decizii a Judecătorii Chișinău.

Precizăm că cei trei bănuți sunt șeful întreprinderii care a comandat transportarea fierului uzat în care se afla și armamentul de contrabandă depistat de la vama Albița, șeful companiei de transport şi brokerul vamal. 

În ceea ce-l privește pe șoferul camionului, cetățean al R. Moldova în vârstă de 37 de ani, acesta a fost reținut de autoritățile din România, care au ridicat și marfa de contrabandă. 

Joi seara, 20 noiembrie, au avut loc percheziții, urmare a cărora, oamenii legii au stabilit faptul că marfa de contrabandă a fost încărcată în camion în municipiul Chișinău. Armele din camionul oprit la în noaptea de miercuri spre joi la Vama Albița erau trecute în acte fiind fier vechi și urmau să ajungă în Israel, precizează procurorii din România. DIICOT a făcut publice vineri imagini cu muniția, printre care rachete antitanc sau piese ale unei drone.

Procurorii DIICOT Iași l-au reținut pe șoferul din Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani. El este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.

Potrivit DIICOT, în camion se aflau 18 rachete antitanc portabil, 8 lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și piese ale unei drone.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...