Românii îl cinstesc azi pe ilustrul domnitor al Moldovei, cărturar și om politic Dimitrie Cantemir, născut în 26 octombrie 1673, exact acum 351 de ani, în una dintre cele mai volatile perioade din istoria românilor. A trăit aproape 50 de ani și a domnit foarte puțin, nici un an, însă suficient ca să se remarce atât în privința culturii, cât și a armelor. A trăit într-o perioadă în care Moldova era amenințată de polonezi, ruși, tătari și turci. Spre finalul vieții s-a retras la Curtea lui Petru cel Mare și a început să fie recunoscut în toată Europa, grație acțiunilor și scrierilor sale.
Cărturar de formație enciclopedică, Dimitrie Cantemir, este cel mai important promotor al umanismului și preiluminismului românesc din secolele XVII-XVIII. A fost fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei între 1685 și 1693. Tânărul principe a beneficiat de o educație complexă, sub îndrumarea lui Ieremia Cacavelas, învățat, filozof și literat grec. De copil a studiat limbile latină, greacă și slavonă, ajungând ulterior să stăpânească turca otomană, italiana, rusa și chiar farsi și araba. A studiat arta, teologia, strategia militară și istoria.
Aflat la Constantinopol, la Înalta Poartă, ca zălog (garanție) pentru loialitatea tatălui său, își continuă studiile la „Academia Grecească a Patriarhiei”, cunoscând lumea musulmană, înțelepciunea arabă, credințele și limbile orientale, devenind astfel primul român orientalist. Trăiește într-o perioadă în care începe, oficial, lungul declin al Imperiului Otoman, provocat de înfrângerea din 1683 a trupelor otomane la Viena, în fața unei coaliții dintre austrieci și polonezi. În Europa, Dimitrie Cantemir a fost repede și definitiv acreditat ca fiind cel mai de seamă cunoscător al istoriei otomane, ocupând timp de peste un secol, un loc privilegiat în tagma erudiților.
Nu a fost doar un bun strateg, dar și, la propriu, un luptător. Oamenii din epocă spun că „principele acesta este deprins și cu cărțile, și cu armele”.
Dimitrie Cantemir, născut în zona Fălciului, în actualul județ Vaslui a fost domnitor al Moldovei în 1710-1711. În perioada martie-aprilie 1693, după moartea tatălui său, la fel, a fost domn al Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. Din 1695 a fost capuchehaie, adică ambasador, la Istanbul.
Cărturarul Dimitrie Cantemir este primul român care în 1 august 1714 devine membru al unui înalt for ştiinţific internaţional, Academia din Berlin. Titlul i-a fost conferit pe când avea 40 de ani, la doar câțiva ani după ce plecase din Moldova și s-a stabilit pe moșiile oferite de țarul Petru al Rusiei.
A fost cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român. Printre operele sale remarcabile se numără „Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul”, scrisă în limbile română și greacă, tipărită la Iași în 1698, „Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante”, ”Istoria ieroglifică”, scrisă la Constantinopol în română, „Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman”, „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” și ”Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), scrisă în latină, între anii 1714 și 1716, când trăia în Rusia.
Dimitrie Cantemir s-a căsătorit cu fiica domnitorului Țării Românești Şerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit doi copii, Maria şi Antioh, viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir, care a decedat în 1744.
În 1711, după ce a fost înfrânt pe Prut de turci în Lupta de la Stănileşti, ţinutul Fălciu, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier personal al lui Petru cel Mare şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică, participând și în campaniile militare ale țarului din sud, în Persia, în regiuni ale actualului Azerbaidjan și Iran. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711.
A murit la nici 50 de ani răpus de diabet pe moşia sa Dimitrievka, din actuala regiune Oriol din Rusia, în 1723. Osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, după ce, în 1935, grație remarcabilului istoric și om politic Nicolae Iorga, au fost aduse din Biserica „Sf. Nicolae” din Moscova ctitorită la porunca sa.
