Geopolitica pro-Ucraina și anti-rusă devine caracteristica principală a politicii externe moldovenești. Mai mult, guvernanții moldoveni încearcă să impună acest comportament și la alegerile locale, iar în acest context, derapajele antidemocratice vor continua, lucru care ar trebui să pună în gardă România, care are dreptul moral să ia o atitudine mai fermă în acest caz. Opinia aparține comentatorului politic Victor Nichituș.
Într-un editorial postat pe pagina sa de Facebook, autorul atrage atenția că, în pofida abuzurilor evidente, occidentul va evita să penalizeze guvernarea PAS.
„Maia Sandu și partidul de guvernare rămân aliatul de nădejde al occidentului colectiv pentru susținerea statului ucrainean în lupta acestuia împotriva Federației Ruse, care a invadat teritoriul suveran al Ucrainei. Toate acțiunile geopolitice ale șefului statului moldovean și ale guvernării PAS, confirmă afirmația de mai sus. Geopolitica pro-Ucraina, anti-rusă, devine caracteristica principală a politicii externe moldovenești. Nu zic că e rău, sau bine, este o stare de fapt”, notează Nichituș.
Potrivit lui, există indicii clare că guvernanții moldoveni încearcă să joace aceeași carte și la localele din toamnă.
„În spațiul public moldovenesc au apărut îngrijorări referitoare la faptul că noul Centru pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va fi folosit pentru impunerea acestui discurs geopolitic corect. Amintesc decidenților politici moldoveni dar și viitorilor concurenți electorali, că alegerile locale nu sunt despre geopolitică, ele sunt despre creșterea calității vieții în comunitatea locală, adică orașele, comunele și satele moldovenești, de asta, la vot participă doar cei cu viză de reședință în localitatea respectivă”, menționează editorialistul.
Potrivit lui, în condițiile în care aproximativ un milion de cetățeni moldoveni dețin și cetățenia română, iar o parte dintre ei vor participa la alegerile locale din 5 noiembrie, România are tot dreptul să fie mai implicată în aceste procese.
„Nu doar statistica a transformat statul român într-un actor important între Prut și Nistru. În contextul noilor riscuri de securitate România este un garant de securitate, inclusiv financiară al Republicii Moldova. Statul român, nu Germania/Franța ori Statele Unite, este principala țară de destinație a exporturilor moldovenești. România are obligația de a fi prezentă în Republica Moldova. De aici și interesul autorităților române pentru ca procesul electoral moldovenesc din toamna acestui an să se desfășoare cât mai corect posibil. Autoritățile de la București au dreptul moral, și nu numai, de a atenționa Chișinăul oficial la, involuntarele ori voluntarele, derapajele de la democrație ale acestuia”, concluzionează Vitcor Nichituș în editorialul său.