OPINIE | Victor Nichituș: De la venirea la putere a Partidului Acțiune și Solidaritate, moldovenii sunt conduși prin frică

Toate strategiile elaborate de partidul de guvernământ au în comun frica și transmiterea ei în societate. De facto, PAS conduce statul prin intermediul stării de urgență și a fricilor pe care aceasta stare le induce – de pandemie, de război, de Rusia. Starea de urgență este inversul funcționării normale a unei societăți. Opinia aparține comentatorului politic Victor Nichituș, care face trimitere la mesajele transmise periodic de Maia Sandu, inclusiv după ședința de miercuri a Consiliului Suprem de Securitate.  

„Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, la data de 11 octombrie 2023, că „Republica Moldova se află în cel mai periculos moment de la obținerea independenței”. Declarația, a fost făcută după ședința Consiliului Suprem de Securitate, unde a fost discutată noua Strategia de Securitate Națională a Republicii Moldova. Nu contest faptul că la adresa statului moldovean ar exista tot felul de riscuri. Subliniez doar că, de la venirea la putere a Partidului Acțiune și Solidaritate, moldovenii sunt conduși prin frică. Prin intermediul Comisiei Excepționale pentru Situații de Urgență”, menționează Nichituș, într-un editorial publicat pe Facebook.

Pe de altă parte, de această dată, consideră analistul, declarațiile trebuie privite prin pismă electorală.

„De-a lungul vremii, președintele Maia Sandu, a dovedit că este agent electoral al partidului aflat la guvernare. Recenta declarație a domniei sale este una care inspiră frică și are tentă  geopolitică.  Recursul la geopolitică este o temă predilectă pentru președintele moldovean; cu toții am observat că în ultima vreme a monopolizat vizitele externe. Șefa statului are nevoie de geopolitică pentru a primi, personal, dividende de la partenerii de dezvoltare ai statului moldovean, dar și pentru a-și demoniza inamicii politici”, susține Nichituș.

Potrivit lui, guvernarea a pus în aplicare strategia fragmentării bazinului electoral, inclusiv în cazul alegerilor din Chișinău.

„Cel mai probabil, a favorizat participarea/înregistrarea unui număr cât mai are de candidați la postul de primar al municipiului Chișinău. În prezent, din cele 29 de cereri existente, autoritatea electorală centrală a înregistrat 19 candidați pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Responsabilii PAS pentru alegerile locale din Chișinău consideră că fragmentarea bazinului electoral existent în capitală îl va împiedica pe Ion Ceban să câștige din primul tur”, notează autorul.

„Toate strategiile elaborate de partidul de guvernământ au în comun frica și transmiterea ei în societate. Repet: de facto, partidul de guvernământ conduce statul moldovean prin intermediul stării de urgență și a fricilor pe care această stare le induce – frica de pandemie, frica de război, frica de Rusia. Starea de urgență este inversul funcționării normale a unei societăți”, a adăugat analistul.

În același timp, Nichituș face trimitere la datele cercetării sociologice realizate de IMAS, care arată că cetățenii moldoveni au obosit să trăiască în frică.

„Cifrele sociologice arată o decepție extremă din partea cetățenilor față de Partidul Acțiune și Solidaritate. Motiv suficient pentru ca numărul celor care vor vota pentru Ion Ceban să îi ofere acestuia câștigul din primul tur. Un nou mandat de primar pentru Ion Ceban ar însemna sfârșitul dominației PAS și începutul formării unor compromisuri politice necesare formării alianțelor împotriva PAS la alegerile parlamentare din 2025. Recent, Irina Vlah a vorbit despre necesitatea construirii acestor alianțe politice. Și Vlad Filat a spus că, în fața tiraniei pe care o construiește PAS, moldovenii au nevoie de un compromis național. Cea mai mare frică a președintelui Maia Sandu ține de posibilitatea ca principalii politicieni moldoveni să procedeze la fel ca domnia sa, în 2019, când a dat mâna cu Igor Dodon și a realizat nefireasca alianță”, concluzionează Victor Nichituș, în postarea sa.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram