
În ședința Consiliului European din 14-15 decembrie, Republica Moldova și Ucraina nu vor obține, cel mai probabil, dreptul de a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Mai mult, există probabilitate ca subiectul să nu fie pus, în genere, în discuție. Opinia aparține comentatorului politic Victor Nichituș și a fost exprimată într-un editorial, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit autorului, liderii statelor Uniunii Europene privesc la pachet cele două state, Republica Moldova și Ucraina, iar liderii de stat ori de guvern din țările UE văd acest val de extindere după aceleași criterii de la Copenhaga, stabilite în 1993, după care s-au condus și în alte valuri de extindere a Uniunii Europene.
„Atunci când cei de la Comisia Europeană au dat undă verde negocierilor formale înainte ca statul moldovean ori ucrainean să îndeplinească condițiile prealabile de aderare a fost un lucru inedit, nu s-a mai întâmplat așa ceva. A fost un gest plin de încărcătura geopolitică a războiului existent în regiune și s-a dorit să fie unul care să rezoneze cu victoria ucrainenilor în contraofensiva planificată de ei”, notează Nichituș.
Acesta mai observă însă că, în prezent, nimeni nu mai vorbește de contraofensivă, ceea ce înseamnă că ea „ori nu a început, ori s-a terminat”.
„Pentru obținerea dreptului de a începe negocierile este nevoie de acordul tuturor celor 27 de membri ai Consiliului European, votul nu se ia în baza majorității ci a unanimității. Iată de ce, anunțatul refuz al liderilor de la Budapesta față de Ucraina privește și Republica Moldova”, susține autorul.
În opinia lui Nichituș, dacă liderii UE vor oferi statului moldovean începerea negocierilor și nu vor face același lucru pentru autoritățile ucrainene, acesta va fi un semnal urât la adresa Kievului.
„Sunt sceptic că acest lucru se va întâmpla. Cel mai probabil, președinții și șefii guvernelor UE vor transfera pentru altădată deciziile referitoare la Republica Moldova și Ucraina. Vor deplasa în timp responsabilitatea unei decizii. S-a mai practicat și altădată. Doar că această deplasare în timp nu e deloc în favoarea pachetului Moldova/Ucraina. Explic: între 6-9 iunie 2024 vor avea loc alegerile europarlamentare iar din primăvara 2024, până în toamna anului viitor, structurile de conducere ale UE vor fi ocupate de pregătirea alegerilor, iar după alegeri, puterea se va reconfigura”, se spune în editorial.
Astfel, rezultatul alegerilor europarlamentare, în opinia autorului, ar putea să nu mai fie favorabile extinderii Uniunii Europene.
„Datele Eurobarometrului spun că partidele conservatoare, stataliste, naționaliste sunt cele care vor trimite în Parlamentul European cei mai mulți europarlamentari. Mi-aș dori ca eforturile președintelui moldovean să fi dat roadele așteptate, iar pachetul Moldova/Ucraina să fie desfăcut. Vom vedea acest lucru în curând. Ar însemna că, în plan extern, doamna Maia Sandu mai beneficiază de aură pozitivă. Rezultatul alegerilor locale generale a arătat că în plan intern a pierdut-o”, concluzionează Victor Nichituș, în editorialul său.