

Vreo patru-cinci ani în urmă, la București, într-o discuție cu un vestit sociolog român, am auzit: „dacă nu se schimbă, Europa (Uniunea Europeană) crapă”. Nu am dat crezare acestei afirmații, la vremea respectivă eram ancorat în ideea că ideea națională a Republicii Moldova ar trebui să fie integrarea în Uniunea Europeană.
Acum, la sfârșit de an 2025, ideea integrării europene a statului moldovean a devenit proiect de țară, iar echipa doamnei Maia Sandu a reușit să obțină pentru Republica Moldova statutul de țară candidată la UE. Încep să-i dau crezare sociologului, Europa crapă.
Relativ recent, prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a declarat la Bruxelles că dreptul de veto al unui stat membru al Uniunii Europene este „o putere validă și utilă, fără de care nu are rost să fim în Uniunea Europeană”. Orban a mai declarat că există o legătură directă între suveranitatea națională a unui stat și nivelul de trai, „motiv pentru care nu trebuie să facem parte dintr-un imperiu”.
Să ne înțelegem – Uniunea Europeană este o asociație politică de state în care, la intrare, acestea cedează de bunăvoie o parte din suveranitatea lor, dar această uniune politico-economică are la bază egalitatea statelor care au acceptat să facă parte din ea.
De aici și faptul că dreptul de veto este esențial. Atunci când dreptul de veto este eliminat, uniunea politico-economică se transformă într-un stat federal cu capitala la Bruxelles.
Premierul maghiar are dreptate.
Există voci care afirmă că Viktor Orban nu este un politician european. Aceste voci spun că Orban nu a aderat la idealul solidarității europene și că este mai degrabă un populist corupt, care se plasează constant în opoziție politică față de forurile de conducere ale UE de la Bruxelles.
Președintele maghiar nu este președintele Consiliului European ori al Consiliului Europei, el este șeful republicii ungare. Logic, îl interesează obținerea unor rezultate pentru cariera lui politică, care să-l mențină la putere. Doar menținerea unei calități ridicate a vieții cetățenilor maghiari îi va aduce voturi pentru a avea și în continuare acces la putere. De aici și declarația că suveranitatea națională a unui stat, fie el și membru al UE, este în strânsă legătură cu nivelul de trai al cetățenilor.
Din punct de vedere politic, Orban nu este european, este un suveranist maghiar, la fel ca și alți lideri suveraniști, din Polonia, Slovacia ori România.
Observ, de la începerea agresiunii militare ruse în Ucraina, că toate acțiunile Comisiei Europene, în frunte cu Ursula von der Leyen, sunt orientate spre sprijinirea militară și economică a statului ucrainean. Iar statele membre ale UE sunt obligate, într-o formă sau alta, să facă dovada solidarității lor cu Ucraina, un fapt nobil și firesc.
Președintele maghiar, portavocea suveraniștilor europeni, spune că solidaritatea cu Ucraina se oprește atunci când calitatea vieții propriilor cetățeni începe să scadă. Acesta este punctul din care cel mai bun ajutor pentru statul ucrainean ar trebui să fie începerea unor negocieri de pace.
Atunci când calitatea vieții cetățenilor Uniunii Europene începe să scadă, pe motiv de solidaritate cu Ucraina, politicienii de la Bruxelles vorbesc despre război hibrid, iar partidele suveraniste încep să câștige din ce în ce mai multe locuri în parlamentele statelor UE.
Văd cetățeni europeni nemulțumiți de calitatea vieții lor. Văd scăderea solidarității lor cu Ucraina. Văd, în Germania, Italia, România sau Ungaria, creșterea ca pe drojdii a euroscepticismului. La fel de bine văd și discursurile belicoase ale liderilor Uniunii Europene.
Sunt primele semne ale faptului că încheieturile Europei politice crapă.
Dacă încheieturile Uniunii Europene crapă și ea nu se mai extinde, ar fi de dorit ca moldovenii dintre Prut și Nistru să se întoarcă la primul proiect de țară al teritoriului dintre Prut și Nistru – unirea cu țara-mamă.
Zic că o discuție sinceră, cu argumente pro și contra, ar fi bine să apară.
Autor: Victor Nichituș