Pagube în Galați după căderea unor fragmente de dronă. Zona ar putea fi evacuată

Fragmente de dronă au fost identificate, sâmbătă dimineață, în municipiul Galați, după ce forțele ruse au reluat atacurile asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a anunțat sâmbătă dimineața că zona în care s-a prăbușit drona rusească ar putea sa fie evacuată temporar, dar și că autoritățile responsabile fac evaluările necesare pentru a determina dacă drona era încărcată cu explozibil. 

„Avem militari din batalionul 300 ISR, la fața locului, care sprijină poliția și IGSU pentru securizarea zonei. Avem un detașament de intervenție cu specialiști în neutralizarea muniților care sunt la fața locului. E posibil, ca să ridicăm de acolo fragmentele de dronă și să punem zona în siguranță, e posibil ca pe o rază de, nu știu, 20-30-50 de metri să fie evacuată zona, temporar, pentru câteva minute, câteva zeci de minute, până o luăm și până predăm resturile autorităților”, a spus Cristian Popovici, purtătorul de cuvânt al MApN, într-o intervenție la Digi24. 

Potrivit MApN, radarele românești au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian național, în zona județului Tulcea. În urma semnalării pericolului, două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat la ora 02.00 din Baza 86 Aeriană de la Fetești.

Popovici a precizat că piloții britanici nu au tras asupra dronei care s-a prăbușit în Galați, pentru că nici ei, nici radarele de la sol, nu „au văzut” ținta în spațiul aerian al României, ci doar deasupra Ucrainei. 

„A fost un roi de 15 drone pe direcția Reni, care a dispărut brusc de pe radare, după care au urmat explozii în Ucraina. Noi nu avem voie să intervenim pe teritoriul Ucrainei”, a spus Popovici, citat de Digi24.

Militarul nu exclude ca drona să se fi rătăcit și să nu fi fost văzută de radare, din cauza altitudinii mici la care a venit.

Nu au fost raportate victime. Din primele evaluări, a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente de dronă au fost găsite în mai multe locuri din zonă, care a fost securizată de Poliția Română și de militari din MApN.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...