„Paradox” pe piața imobiliară. Creditele pentru locuințe s-au dublat, în pofida unor creșteri ale dobânzilor

Republica Moldova înregistrează un „paradox economic” pe piața imobiliară. În pofida dobânzilor în creștere și a unui sector aflat într-un regres, numărul creditelor ipotecare s-a dublat. În primele trei luni ale acestui an au fost acordate 2.200 de împrumutri, față de 1.400 din aceeași perioadă din 2024.

Într-o nouă analiză, expertul Veaceslav Ioniță precizează că moldovenii continuă să se împrumute masiv pentru a-și cumpăra locuințe, chiar dacă contextul macroeconomic devine tot mai tensionat.

După ce rata dobânzii la creditele ipotecare a coborât până la 6,9% în ultimul trimestru din 2024, începutul lui 2025 a venit cu o corecție modestă, până la 7%, determinată de decizia Băncii Naționale de a înăspri politica monetară. Măsura a fost luată pentru a preveni o posibilă reaccelerare a inflației și supraîncălzirea pieței creditării, însă, potrivit lui Ioniță, „efectul psihologic asupra populației a fost aproape nul”.

Valoarea totală a creditelor ipotecare acordate în trimestrul întâi al anului curent au fost de 2,9 miliarde de lei, dublu față de aceeași perioadă a anului trecut și de șase ori mai mult decât în perioada 2015–2016. Anual, volumul acestor credite a ajuns la 9,2 miliarde de lei, iar proiecțiile indică o posibilă depășire a pragului de 11 miliarde de lei până la sfârșitul anului.

În același timp, valoarea medie a unui credit ipotecar este de  69.600 de euro, păstrând nivelul record atins în trimestrul patru al anului trecut, cu 40% mai mare decât media din 2024.

Ioniță a subliniat deși numărul total de tranzacții imobiliare s-a stabilizat la circa 23.000 pe an, mult sub nivelul de 40.000 din perioada 2020–2021, ponderea celor finanțate prin credite ipotecare este în creștere.

Expertul atrage atenția că 2025 aduce cu sine mai multe semnale de alarmă.

„Înăsprirea discretă a politicii monetare nu a temperat creditarea ipotecară. Scăderea tranzacțiilor imobiliare nu a redus apetitul populației pentru credite mari, în euro, în condiții de dobânzi stabile spre ridicate”, a subliniat Ioniță.

În acest sens, el recomandă autorităților să monitorizeze mai atent calitatea noilor credite ipotecare și să investească în educație financiară.

„Educația financiară și prudența bancară trebuie să devină priorități naționale”, a mai adăugat Ioniță.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...