
Secretariatul Parlamentului a recepționat, anul trecut, peste 4400 de petiții unde au fost semnalate 6400 de chestiuni, în creștere ușoară de 2% față de anul 2024. În cele mai multe cazuri, cetățenii moldoveni au sesizat probleme din domeniul justiției și încălcări ale dreptului la securitate și demnitate personală.
De asemenea, în petițiile transmise, fie în scris, fie verbal, oamenii susțin că li s-a încălcat dreptul la asistență medicală și la protecție socială, la proprietate privată, probleme ce țin de dezvoltarea infrastructurii, domeniul agriculturii, activitatea administrației publice centrale și locale, dar și propuneri de modificare a legislației sau de exercitare a controlului parlamentar.
Din numărul total al solicitărilor, 85% au fost transmise sub formă de petiții scrise, iar 15% au fost adresări verbale. Totodată, 86 la sută dintre petiții au fost depuse de persoane fizice, iar restul de persoane juridice. 45% din adresări au fost făcute de locuitorii Capitalei, după care, cu o cotă de 13 la sută, urmează locuitorii din stânga Nistrului și raionul Orhei – cu 11%.
Din totalul petițiilor depuse, Parlamentul a examinat 2888, ceea ce reprezintă 65%, restul au fost transmise spre examinare autorităților publice, potrivit competențelor acestora. De asemenea, cele mai multe sesizări au fost examinate de comisia parlamentară pentru economie, de cea juridică și de comisia pentru protecție socială.