Parlamentul European a adoptat amendamentul inițiat de Victor Negrescu privind sprijinul pentru Salina Praid și comunitățile afectate

Parlamentul European a adoptat marți, 7 iulie, raportul  privind mobilizarea Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene pentru sprijinirea României, Ciprului și Spaniei în urma dezastrelor naturale din 2025, cu amendamentul inițiat de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Acesta se referă la acordarea unui sprijin financiar de 14,34 milioane de euro României pentru reconstrucția Salinei Praid și sprijinirea comunităților locale afectate de inundațiile severe din 2025.

Amendamentul, susținut de 39 de eurodeputați din mai multe state membre și din principalele grupuri politice europene, inclusiv de majoritatea europarlamentarilor români, a fost inclus în poziția oficială a Parlamentului European, reflectând un sprijin politic larg pentru această inițiativă.

Textul adoptat solicită Comisiei Europene să colaboreze îndeaproape cu autoritățile române pentru reconstrucția rapidă a Salinei Praid și a comunităților afectate, recunoscând importanța strategică a acesteia pentru economia regională, ocuparea forței de muncă, turism, sănătatea publică, infrastructura critică și gestionarea resurselor de apă. De asemenea, Parlamentul European cere mobilizarea tuturor instrumentelor financiare europene relevante, utilizarea flexibilităților disponibile în cadrul politicii de coeziune și identificarea unor mecanisme suplimentare de solidaritate pentru sprijinirea lucrătorilor și regiunii afectate.

„Adoptarea acestui amendament transmite un mesaj politic puternic: Europa este solidară cu România și cu oamenii din zona afectată. Este, în același timp, dovada că atunci când punem interesul național pe primul loc putem construi majorități și putem obține rezultate concrete, dincolo de diferențele politice. Le mulțumesc tuturor colegilor care au susținut această inițiativă și echipei mele pentru efortul depus. Următorul pas este ca acest angajament politic să fie transpus rapid în măsuri și finanțări concrete pentru comunitățile afectate”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Potrivit lui, prin acest vot, Parlamentul European solicită Comisiei Europene să utilizeze toate instrumentele financiare disponibile oferind astfel un mandat politic clar pentru un sprijin european extins acordat României.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...