
Forțele ucrainene au lansat, noaptea trecută, un atac cu drone asupra mai multor obiective energetice și militare din Rusia, vizând rafinării din regiunile Saratov și din Tatarstan, o stație de comprimare a gazelor din Ținutul Krasnodar și aerodromul militar Borisoglebsk din regiunea Voronej.
Potrivit publicației The Moscow Times și altor surse independente ruse, la rafinăria de petrol din Saratov, deținută de compania Rosneft, a izbucnit un incendiu după atac. Guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busarghin, a anunțat că un civil a murit, iar alte câteva persoane au fost rănite în urma atacului, fără a confirma însă că rafinăria a fost lovită direct. Publicația ASTRA și canalul ucrainean de monitorizare „Exilenova+” au difuzat imagini și înregistrări video care ar surprinde incendiul de la rafinărie.
În Tatarstan, imaginile publicate pe rețelele sociale arată incendii puternice într-o zonă industrială din Nijnekamsk, unde sunt amplasate importante întreprinderi petrochimice și de rafinare. Unele surse susțin că ar fi fost vizată rafinăria Taneco, iar altele afirmă că lovitura a atins combinatul petrochimic „Nijnekamskneftehim”. Autoritățile locale nu au confirmat oficial loviturile.
Totodată, presa rusă independentă relatează că a fost atacată stația de comprimare „Krasnodarskaia”, un obiectiv strategic al Gazprom, utilizat pentru transportul gazelor naturale, inclusiv prin gazoductul Blue Stream. Autoritățile din Ținutul Krasnodar au confirmat doar că fragmente de drone au provocat un incendiu pe teritoriul unei întreprinderi din apropierea localității Smolenskaia.
Un incendiu a fost raportat și pe teritoriul aerodromului militar Borisoglebsk din regiunea Voronej, după ce în zonă fusese declarată alertă aeriană din cauza atacurilor cu drone ucrainene. Baza găzduiește avioane de luptă Su-34, Su-35S și Su-30SM și este folosită inclusiv pentru instruirea piloților militari.
În regiunea Rostov, guvernatorul Iuri Sliusar a declarat că două petroliere au fost avariate în Golful Taganrog în urma atacurilor cu drone. Două persoane au fost rănite ușor, iar echipajul uneia dintre nave a fost evacuat. Potrivit oficialului rus, petrolierele se îndreptau spre Rostov pe Don, erau goale și nu s-au produs scurgeri de produse petroliere. În ultimele zile, Ucraina a atacat în repetate rânduri petroliere despre care presa rusă și ucraineană afirmă că transportau combustibil către Crimeea anexată.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, în cursul nopții, sistemele de apărare antiaeriană au interceptat și distrus 415 drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ale Federației Ruse și a Crimeei ocupate. Din cauza atacurilor, aeroporturile din mai multe orașe rusești și-au suspendat temporar activitatea.