Parlamentul, în căutarea noilor membri ai CSM. A fost lansat concursul pentru selectarea candidaților

Parlamentul anunță concurs pentru selectarea a doi candidați la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea Parlamentului. Persoanele interesate pot depune dosarele până la data de 10 noiembrie.

„Candidații la concurs trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții, printre care: deținerea diplomei de licență în domeniul juridic sau alt domeniu relevant; experiență în domeniul dreptului și o activitate notorie în domeniul jurisprudenței sau în alt domeniu relevant de cel puțin zece ani; reputație profesională și integritate personală; să nu activeze, în momentul depunerii dosarului, în cadrul organelor puterii legislative, executive sau judecătorești”, se arată în cumunicat.

De asemenea, candidații nu trebuie să aibă antecedente penale, să nu aibă interdicția de a ocupa funcții publice sau de demnitate publică, care derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate și să nu aibă, în ultimii cinci ani, înscrieri în cazierul privind integritatea profesională cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației de a nu admite manifestări de corupție.

Concursul se va desfășura în trei etape: depunerea și admisibilitatea dosarelor, evaluarea integrității candidaților de către comisia specială (pre-vetting), concursul dosarelor și interviul. Parlamentul menționează că persoanele care nu vor promova evaluarea comisiei speciale nu vor fi admise la următoarea etapă a concursului.

Pe 5 octombrie Parlamentul a votat încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii al lui Iulian Muntean, în baza cererii de demisie.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram