Partidul Național Moldovenesc îi cere Maiei Sandu să le retragă cetățenia lui Vlad Plahotniuc și Ilan Șor

Partidul Național Moldovenesc (PNM) a înaintat astăzi, 13 martie, un demers oficial către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, solicitând retragerea cetățeniei Republicii Moldova pentru Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii condusă de Dragoș Galbur. 

„Motivația acestei solicitări rezidă și în activitățile infracționale repetate ale celor doi, inclusiv crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani, care au prejudiciat esențial statul și au servit drept temei pentru emigrația a sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor nu ar afecta nicidecum parcursul anchetei și în general actul de justiție în care cei doi sunt vizați pe teritoriul Republicii Moldova, aceștia fiind în continuare pasibili de pedeapsa cu închisoarea, în conformitate cu legislația în vigoare”, anunță formațiunea.

PNM susține că Maia Sandu poate, din punct de vedere legal, să dea curs acestui demers, având în vedere precedentul stabilit prin decretul prezidențial din 27.11.2023, privind retragerea cetățeniei pentru Alexandr Kalinin. 

„Faptul că V. Plahotniuc și I. Șor dețin și cetățenia altor state, retragerea cetățeniei Republicii Moldova poate fi efectuată conform art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea 1024/2000 a cetățeniei Republicii Moldova. Partidul Național Moldovenesc își exprimă încrederea pentru o decizie justă și curajoasă, conform prevederilor legale, din partea Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu”, anunță PNM. 

La scurt timp, Președinția a reacționat la solicitarea PNM și a anunțat că va examina solicitarea și va reveni cu o informare publică la subiect.

„Conform Legii cetățeniei Republicii Moldova, Articolul 23, cetățenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova persoanei care „c) a săvârșit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esențiale statului, dovedite de instanța de judecată”. Totodată, cele 2 persoane menționate, în calitate de cetățeni moldoveni, trebuie să răspundă în fața legii pentru crimele comise împotriva statului și furtul din banii oamenilor, să răspundă în pușcăriile moldovenești în fața legislației Republicii Moldova”, a scris pe Telegram șeful Cabinetului președintelui  Maia Sandu.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...