Pașapoartele și permisele de conducere se scumpesc considerabil. Noile tarife urmează să fie aprobate de Guvern

Tarifele pentru eliberarea pașapoartelor și a permiselor de conducere vor fi majorate. Guvernul urmează să aprobe în ședința din 29 iulie un proiect de hotărâre elaborat de Agenția Servicii Publice (ASP), care motivează scumpirea prin introducerea unor noi modele de documente de tip european, dar și prin creșterea semnificativă a costului blanchetelor.

În cazul pașapoartelor, noile tarife vor intra în vigoare la 30 septembrie 2026. Costul unui pașaport eliberat în termenul standard de 20 de zile lucrătoare va crește de la 650 la 790 de lei, ceea ce reprezintă o majorare de peste 21%. Eliberarea documentului în termen de 10 zile lucrătoare va costa 1.190 de lei, în cinci zile 1.740 de lei, într-o zi lucrătoare – 2.050 de lei, iar în regim de urgență, în ziua depunerii cererii, solicitantul va achita 2.530 de lei.

De asemenea, se vor scumpi și permisele de conducere, noile tarife urmând să intre în vigoare odată cu publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Astfel, costul eliberării, preschimbării sau restabilirii permisului de conducere, inclusiv al celui provizoriu, va crește de la 420 la 440 de lei în termen standard. Eliberarea în termen de 10 zile lucrătoare va costa 880 de lei, iar în regim de urgență, în aceeași zi, tariful va ajunge la 2.640 de lei.

Potrivit notei informative care însoțește proiectul, majorarea tarifelor este determinată de creșterea costului blanchetelor, cu 56% pentru pașapoarte și cu 65% pentru permisele de conducere.

Totodată, autoritățile invocă și reducerea cu aproximativ 7% a volumului serviciilor prestate de ASP în primul trimestru al anului 2026. În lipsa ajustării tarifelor, instituția estimează că ar putea înregistra până la sfârșitul anului un deficit bugetar de aproximativ 67 de milioane de lei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...