
Diplomatul ucrainean Păun Rohovei, originar dintr-un sat românesc din Cernăuți, este noul ambasador al Ucrainei în Republica Moldova. Decretul a fost semnat vineri, 7 februarie, de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski.
Până acum, Rohovei a fost ambasador cu misiuni speciale al Ministerului ucrainean de Externe, responsabil de dosarul transnistrean, funcție pe care o deține din 2022.
În martie 2024, Zelenski anunța că îl va numi șef al misiunii diplomatice la Chișinău pe Aleksei Danilov, fostul secretar al Consiliului de Securitate și Apărare de la Kiev. Ulterior, liderul ucrainean s-a răzgândit și l-a propus în acest post pe Păun Rohovei. Diplomatul îl va înlocui pe fostul ambasador Marko Șevcenko, care a condus misiunea din 2020.
Păun Rohovei are 54 de ani. Diplomatul s-a născut în Voloca, raionul Adâncata din regiunea Cernăuți, sat locuit de români bucovineni. De profesie este istoric. Rohovei lucrează în diplomația ucraineană din 1999. A activat la Ambasada din România (2000-2004, 2006-2010 și 2017) și la Ambasada din R. Moldova în perioada 2012-2017.