Perchezițiile de azi la unii angajați ai Primăriei Capitalei au loc în cadrul unei operațiuni mai mari, desfășurată nu doar în Chișinău, susține CNA

Perchezițiile de azi-dimineață în care sunt vizți unii angajați ai Primăriei Chișinău fac parte dintr-o operațiune mai amplă organizată de CNA în mai multe localități din R. Moldova. În total, este vorba de peste 60 de percheziții, susține Centrul Național Anticorupție.

„CNA și procurorii mun. Chișinău desfășoară peste 60 de percheziții în dosare de corupție în mai multe localități din țară, inclusiv în mun. Chișinău. Sunt vizate acțiunile ilicite ale unor funcționari responsabili de efectuarea procedurilor de achiziții publice, dar și ale unor agenți economici. Cu amănunte vom reveni”, a declarat ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi pentru pulsmedia.md.

Amintim, dis-de-dimineață, edilul Capitalei, Ion Ceban, a publicat un video în care anunța că mai mulți colegi de-ai săi au fost supuși perchezițiilor. Primarul a acuzat că în spatele acestor acțiuni ar sta partidul de guvernare.

„Regimul PAS a dispus descinderea la unii dintre colegii noștri. Sunt alți colegi, avocați și juriști, care documentează absolut totul și pe parcurs vom veni cu detalii. Vreau să le amintesc acestor impostori galbeni că timpul lor este foarte aproape de a se termina”, a declarat Ion Ceban într-un video matinal.

Din informațiile obținute, perchezițiile nu au avut loc la sediul Primăriei Chișinău sau la alte entități municipale. Edilul Ion Ceban urmează să ofere mai multe detalii la acest subiect în cadrul ședinței Primăriei Chișinău, care va începe la ora 11.00.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...