Pfizer a dat Polonia în judecată pentru refuzul de a primi și achita vaccinuri anti-COVID. Gigantul farmaceutic solicită Varșoviei suma de 1,37 miliarde de euro

Pfizer a dat în judecată guvernul polonez pentru plăți considerate restante pentru vaccinul COVID-19. Gigantul farmaceutic american cere Poloniei 1,37 miliarde euro. Prima audiere urmează să aibă loc pe 6 decembrie, scrie Dziennik Gazeta Prawna.

Cazul se referă la 60 de milioane de doze de vaccin pe care Polonia nu le-a primit și pentru care nu le-a achitat, în ciuda înțelegerii stabilite. Pentru a justifica această decizie, premierul Mateusz Morawiecki a invocat forța majoră, referindu-se la izbucnirea războiului în Ucraina, într-o scrisoare adresată șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Presa poloneză menționează că acordul a fost semnat de Comisia Europeană, ceea ce îl supune legislației belgiene. Prin urmare, procesul a fost înregistrat la Bruxelles.

„Între timp, s-au făcut încercări de negociere cu compania, tot la nivelul Uniunii Europene, dar fără succes. Pfizer a așteptat înainte de a se adresa instanței. A făcut acest lucru doar după schimbarea guvernului în Polonia și într-un moment în care războiul din Ucraina nu mai era la fel de titrat în știri”, precizează ziarul.

Avocații Pfizer subliniază că disputa dintre companie și Polonia va viza primul acord comun pentru achiziționarea de medicamente, negociat de către Comisie pentru toate statele membre. În instanță, Varșovia va trebui să demonstreze că atacul Rusiei asupra Ucrainei a avut o relație cauză-efect cu imposibilitatea îndeplinirii contractului de vaccin.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...