Piloții ucraineni vor fi instruiți pe avioane F-16 în România. Decizia a fost luată de membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), întrunit la București

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale de la București, în cadrul ședinței CSAT a fost analizată implicarea României într-un proiect transatlantic nou, și anume crearea unei facilități de instruire a piloților pentru operarea avioanelor F-16.

„Împreună cu alți aliați și cu compania care proiectează acest avion de luptă, în România, va fi creat un hub regional pentru antrenamentul piloților care vor zbura pe aceste avioane. Aici vor fi pregătiți piloții români care operează aeronave F-16, urmând ca facilitatea să fie deschisă ulterior și participării piloților din statele aliate și partenere NATO, inclusiv din Ucraina”, se mai arată în comunicat. 

În urmă cu câteva zile, publicația Politico a anunțat că ţările occidentale au în vedere România ca posibilă bază pentru antrenarea piloţilor ucraineni. Potrivit sursei citate, este probabil ca Lockheed Martin, care construieşte F-16, să conducă antrenamentul.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 la mâna a doua, achiziţionate din Portugalia, şi urmează să cumpere încă 32 de avioane de la Norvegia. Cu toate acestea, Bucureştiul a aprobat recent și un plan de achiziţionare a avansatului avion de luptă F-35, notează POLITICO.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram