O nouă răsturnare de situație în dosarul eliminării din cursa electorală a Partidului „Șansă”. De această dată, instanța a dat câștig de cauză Comisiei pentru Situații Excepționale, care a emis decizia controversată de a exclude candidații formațiunii din alegerile locale, cu doar două zile înainte de scrutin. Hotărârea în favoarea guvernării PAS a fost luată de Curtea Supremă de Justiție, reprezentată de noua sa șefă, judecătoarea Aliona Miron.
Astfel, instanța supremă a anulat decizia anterioară adoptată de Curtea de Apel Chișinău, care a constatat că CSE și-a depășit în mod grav atribuțiile atunci când a eliminat Partidul „Șansă” din alegeri, motivând că astfel de prerogative avea doar Comisia Electorală Centrală. Decizia i-a înfuriat atunci pe reprezentanții guvernării, care le-au amenințat public pe cele trei judecătoare de la Curtea de Apel și au făcut recurs la Curtea Supremă de Justiție.
Asta după ce anterior CSJ anulase o altă hotărâre a Curții de Apel, care, inițial, a dat câștig de cauză guvernării și a trimis dosarul la rejudecare, fapt care a dus la schimbarea radicală a deciziei. Ca urmare a hotărârii de astăzi a CSJ, Curtea de Apel a fost obligată din nou să-și revizuiască propria decizie.
Recursul Comisiei pentru Situații Excepționale a fost examinat de judecătoarele Aliona Miron, Aliona Donos și Diana Stănilă, iar hotărârea este definitivă și irevocabilă.