
Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc și-a deschis conturi de Facebook, Instagram, TikTok, YouTube, Telegram și Linkedin și îndeamnă lumea să să aboneze la ele, ca să afle din prima sursă „informații esențiale” despre el, dar și despre situația din Republica Moldova.
„Vă invit să urmăriți această pagină și să rămâneți conectați, pentru că urmează postări relevante. Aici vor fi publicate doar informații oficiale, verificate și adevărate despre mine și despre pașii pe care urmează să îi fac”, notează Plahotniuc, în primul său mesaj postat pe rețelele de socializare.
Acesta ține să precizeze că, de acum înainte, toate mesajele și informațiile oficiale care țin de persoana lui, vor fi distribuite exclusiv prin paginile sale publice.
Anterior, Vlad Plahotniuc a anunțat, prin intermediul avocaților săi, că nu se opune procedurii de extrădare din Grecia, unde a fost reținut, așa cum a anunțat Procuratura Generală, și că a depus o solicitare oficială către justiția elenă, prin care o asigură că este dispus să coopereze, astfel încât să poată ajunge acasă cât mai curând.