
Vlad Plahotniuc va fi judecat într-o cauză separată, care va fi disjunsă din dosarul „Frauda bancară”. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea procurorilor. În replică, avocatul Lucian Rogac susține că separarea cauzei de învinuire a lui Vlad Plahotniuc de dosarul privind „frauda bancară” are drept scop „transformarea procesul într-un show televizat și nu într-o justiție corectă”.
„Consider decizia prin care a fost admis demersul procurorilor drept o ilegalitate crasă și un abuz admis de judecători din partea judecătorilor. În ianuarie 2024, același complet de judecată a dispus conexarea cauzei dlui Plahotniuc la celelalte cauze. De atunci nu s-a schimbat, dar vedem că au emis o încheiere diametral opusă, deși temeiuri legale de fapt și de drept nu au existat”, a declarat Lucian Rogac.
În timpul examinării dosarului, avocatul a precizat că prin demersul procurorilor se încearcă transformarea procesului într-un show televizat.
„(…)Nu este vorba de o justiție corectă, dar de un show televizat, care a început în data de 25 septembrie. Demersul procurorilor este nefondat și ilegal”, a mai spus Lucian Rogac.
În același timp, și avocații celorlalți șapte inculptați în dosarul „fraudei bancare” au fost împotriva deciziei de separare a dosarelor. Potrivit lor, acest lucru ar putea duce la vicierea procesului.