
Autoritățile pregătesc un plan amplu de reconstrucție capitală a două porțiuni importante din drumul național M3 Chișinău – Giurgiulești. Administrația Națională a Drumurilor anunță licitații pentru studiul de fezabilitate pentru cunoscutul segment de beton Chișinău – Porumbrei, cu o lungime de 37 de kilometri, și a aproximativ 12 kilometri din traseul dintre Cimișlia și Ciucur Mingir, până la noua centură a Comratului. Costul total al contractelor pentru studiul de fezabilitate este de peste 11 milioane de lei.
„Documentația va include realizarea cercetărilor de teren, inclusiv ridicări topogeodezice și investigații geotehnice și hidrologice, studii de trafic, expertiza tehnică a activelor rutiere, podurilor și podețelor existente, precum și evaluarea impactului asupra mediului. Rezultatele Studiilor de Fezabilitate vor constitui baza pentru etapele ulterioare de proiectare a lucrărilor de reparație capitală și reconstrucție a sectoarelor menționate”, precizează Administrația Națională a Drumurilor.
Amintim că în toamna anului 2022, au fost date în exploatare două noi tronsoane noi de pe drumul național M3. Este vorba despre porțiune Porumbrei – Cimișlia, cu o lungime de 19 kilometri, construită timp de trei ani în cadrul unui proiect de 30 de milioane de euro finanțat de Banca Europeană de Investiții, și de drumul de ocolire al orașului Comrat, cu o lungime de peste 18 kilometri.