
Creștinii ortodocși care urmează calendarul neîndreptat sărbătoresc astăzi una dintre cele mai importante sărbători ale anului – Înălțarea Sfintei Cruci. Prăznuită în fiecare an în 27 septembrie, această sărbătoare este cea mai veche sărbătoare închinată lemnului sfânt, numită în popor și Ziua Crucii. În această zi, este comemorată suferința și moartea pe cruce a lui Iisus Hristos. Spre deosebire de alte sărbători creștine, Înălțarea Sfintei Cruci se cinstește cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morții și păcatului.
În această zi, creștinii sărbătoresc amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335. Al doilea eveniment este aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Sfânta Cruce a fost aflată din porunca Sfintei împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Datorită acesteia s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul și care sunt crucile tâlharilor răstigniți odată cu El, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.
După această minune, Patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul. Peste aproape trei secole, însă, în urma unei invazii a perșilor, din 614, asupra Ierusalimului, lemnul sfânt a fost dus în Persia.
Sfânta Cruce s-a aflat timp de 15 ani în orașul antic Ctesiphon din centrul actualului Irak. Înțelegând importanța Crucii pentru creștini, șahul perșilor Hosroe a poruncit ca să fie păzită într-un loc ascuns.
Aducerea Sfintei Cruci de la perși a avut loc în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului. În popor această sărbătoare marchează și sfârșitul verii și începutul toamnei. Se mai spune că, din această zi, șerpii și alte reptile încep să se retragă în ascunzișurile subterane, pentru a hiberna până în primăvară.