Precizările IGP în cazul accidentului rutier de la Strășeni: Șoferul nu era angajat al MAI, ci student la Academia de Poliție

Șoferul de 19 ani, care a provocat gravul accident pe o trecere de pietoni din Strășeni soldat cu moartea unui minor, nu activează în cadrul IGP, acesta fiind student la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”. Precizările au fost făcute de șefa Secției de comunicare a IGP, Diana Fetco.

„Tânărul implicat în accident a depus actele pentru angajare în funcția de subofițer superior de sector în cadrul Inspectoratului din Strășeni, în luna octombrie 2025. În aceeași zi, conform procedurilor interne, raportul său a fost suspendat, în legătură cu delegarea sa la studiile obligatorii în cadrul CIPAL Centrul Intergat de pregătire pentru aplicarea legii al Academiei de Poliție a MAI. Astfel, acesta nu a activat nici o zi în sistemul polițienesc”, a declarat Diana Fetco pentru realitatea.md.

Totodată, ea a precizat că angajarea în poliție poate avea loc doar după finalizarea acestor cursuri, care au o durată de șase luni.

Amintim că, luni seara, doi minori, o fată și un băiat, care traversau strada la zebră au fost loviți de un șofer de 19 ani. Băiatul de 14 ani a fost transportat de urgență la spital, însă la scurt timp a murit la terapie intensivă, iar fetița de 12 ani se află în stare gravă, fiind acum internată la Institutul Mamei și Copilului. 

Accidentul a avut loc în preajma unei stații de așteptare a transportului public din orașul Strășeni. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Potrivit martorilor, tânărul polițist circula cu viteză excesivă.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...