Șeful NATO promite că va asigura Ucrainei avioane pe cer, nave pe mare și trupe pe teren după încheierea războiului

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a prezentat marți, în fața Radei Supreme de ka Kiev, un plan privind sprijinul acordat Ucrainei după semnarea unui acord de pace cu Rusia.

În discursul său, Rutte a declarat că, imediat după încheierea conflictului, Ucraina va beneficia de prezență militară, avioane de patrulare și sprijin naval din partea statelor NATO care și-au exprimat disponibilitatea de a ajuta.

„Nu ne dorim doar sfârșitul acestui război. Ne gândim la viitor și vrem să asigurăm o pace durabilă, pentru ca copiii să poată crește în libertate și fără frică”, a afirmat șeful Alianței Nord-Atlantice.

Rutte a subliniat că, pe lângă o armată puternică, Ucraina are nevoie de sprijin solid din partea aliaților.

Potrivit acestuia, Statele Unite ale Americii, statele europene și Canada și-au exprimat disponibilitatea de a oferi garanții de securitate, iar așa-numita „coaliție de voință” a făcut progrese în elaborarea acestora, inclusiv în cadrul discuțiilor desfășurate recent la Paris.

„După acordul de pace, vor exista imediat forțe armate, avioane în aer și sprijin pe mare din partea aliaților care s-au angajat să ajute. Alți membri NATO vor contribui în alte moduri”, a precizat Rutte.

Liderul NATO a avertizat că încheierea războiului va necesita decizii dificile și că Ucraina trebuie să aibă garanția unui sprijin real și de durată.

„Nu vreți o repetare a Memorandumului de la Budapesta sau a acordurilor de la Minsk. Sacrificiile făcute trebuie să ducă la o pace stabilă, susținută de marile puteri”, a spus el.

Mark Rutte se află marți, 3 februarie, într-o vizită oficială la Kiev, unde a participat la deschiderea celei de-a 15-a sesiuni a Parlamentului ucrainean.

În intervenția sa, șeful NATO a făcut referire la negocierile aflate în desfășurare între Ucraina, Rusia și Statele Unite.

„S-a înregistrat un progres important. Dar Rusia continuă să atace, așa cum s-a întâmplat și noaptea trecută. Acest lucru arată lipsa lor de seriozitate față de pace”, a afirmat Rutte.

El a subliniat că aliații occidentali vor continua să exercite presiuni asupra Moscovei și să sprijine Ucraina.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...