
Autoritățile separatiste de la Tiraspol anunță că sunt în desfășurare lucrări ample de pregătire a unui bloc energetic al Centralei de la Cuciurgan, care din 1 ianuarie urmează să fie alimentat deja cu cărbuni. Pentru trecerea de la gaz la cărbuni lucrează 30 de angajați, împărțiți în cinci echipe. Anterior, așa-zisul ministru al economiei din regiunea transnistreană, Serghei Obolonik, anunța că acest transfer ar putea provoca deconectări de curent de până la 10 ore.
Amintim, săptămâna trecută, înainte de instituirea stării de urgență de către Parlamentul de la Chișinău, Guvernul anunța că în urma sistării livrărilor de gaze rusești în stânga Nistrului, Centrala MGRES dispune de stocuri de cărbuni, care ar putea acoperi doar consumul energiei electrice al regiunii transnistrene pentru 30-50 de zile.
Autoritățile de la Chișinău au declarat deja că această criză din stânga Nistrului va provoca și un deficit de energie electrică pentru tot teritoriul R. Moldova, inclusiv pentru populația din dreapta Nistrului.
„Chiar dacă infrastructura de transport a gazelor existentă permite transportul de gaze necesare pentru a acoperi consumul pentru ambele maluri ale Nistrului, există riscuri privind capacitatea financiară a consumatorilor de pe malul stâng de a achiziționa la prețuri de piață gaze și energie electrică generată de MGRES. În lipsa MGRES, aprovizionarea cu energie electrică a R. Moldova depinde direct de importurile din zona de ofertare ENTSO-E și, în special, din România, care se confruntă cu deficit de energie electrică. În acest sens, pericolul major îl reprezintă faptul că, în afară de malul drept, deficit de energie electrică poate fi înregistrat și pe teritoriul regiunii transnistrene manifestat, în cel mai bun caz, printr-un consum necontrolat a energiei electrice preluată din România”, a declarat acum 10 zile vicepremierul Oleg Serebrian.
Guvernul a declarat deja că riscurile ce pot apărea pot fi mai mari decât criza energetică aprofundată din 2022. Din 1 ianuarie 2025, în regiunea transnistreană nu este exclusă o criză a gazelor, care ar putea fi provocată de suspendarea livrărilor de către Gazprom, din cauza expirării contractului de tranzitare a gazului pe teritoriul Ucrainei.
Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, a declarat anterior că gazul rusesc ar putea ajunge prin rute alternative, însă Moscova a condiționat acest lucru prin achitarea datoriei acumulate în dreapta Nistrului, care, potrivit calculelor Gazprom, este de peste 700 de milioane de dolari.
O eventuală sistare a livrărilor din partea Gazprom va fi o lovitură dură atât pentru economia și bugetul regiunii transnistrene, care va trebui să cumpere deja gaz la prețuri de piață, cât și pentru consumatorii din dreapta Nistrului, care vor trebui să achite prețuri mai mari pentru energia electrică.