
Premierul Dorin Recean a îndeamnat agricultorii care protestează să respecte drepturile celorlalți cetățeni și a anunțat că îi așteaptă vineri la discuții.
„Avem dreptul să protestăm, dar să o facem în așa măsură ca să nu afectăm drepturile altora. Există angajamentul vicepremierului Bolea și al meu ca gradual să rezolvăm. Am alocat bani. În 2023 practic nu au existat importuri de cerealiere. Alocăm bani pentru subvenții și continuăm să identificăm resursele financiare ca să le alocăm”, a declarat Recean.
Recean a mai declarat că miercuri ministrul Agriculturii Vladimir Bolea pleacă la Cahul unde începând cu 16:00 urmează să discute cu fermierii de acolo, cel mai grav afectați de secetă.
Anterior, Sergiu Stefanco, unul dintre liderii Asociației „Forța Fermierilor”, a declarat deja că fermierii nu vor întâlnire cu Vladimir Bolea, întrucât el „nu este factorul decisiv ci un factor de manipulare grosolană”.
„Vrem o întâlnire cu reprezentanții Guvernului, ai Parlamentului și ai Președinției. Așteptăm invitații și reacții din partea lor”, a spus Stefanco.