Premiul Nobel pentru Economie, decernat pentru „înțelegerea situației femeilor pe piața muncii”

Nobel Economie

Premiul Nobel pentru Economie, în memoria lui Alfred Nobel, a fost acordat, astăzi, Claudiei Goldin, pentru că a contribuit la înţelegerea rezultatelor pe care femeile le au pe piaţa muncii. Claudia Goldin, profesor la Universitatea Harvard, în vârstă de 77 de ani, a devenit a treia femeie care a câștigat Nobelul pentru Economie și prima care nu îl împarte cu altcineva.

„Înţelegerea rolului femeilor pe piaţa muncii este importantă pentru societate. Datorită cercetărilor revoluţionare ale Claudiei Goldin, acum ştim mult mai multe despre factorii care stau la baza acestei situaţii şi despre barierele care ar putea fi depăşite în viitor”, a declarat Jakob Svensson, preşedintele Comitetului pentru Premiul Nobel în ştiinţe economice.

Potrivit Academiei Regale Suedeze de Științe, cercetările lui Goldin dezvăluie cauzele schimbărilor, precum și principalele surse ale decalajelor dintre femei și bărbați care persistă. Aceasta a mai reliefat că, în prezent, cea mai mare parte a acestei diferențe de câștig se înregistrează între femeile și bărbații care au aceeași ocupație și că aceasta apare preponderent odată cu nașterea primului copil.  

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram