Preţurile combustibililor în Bulgaria ar urma să scadă în următoarele luni 

Preţurile combustibililor în Bulgaria ar urma să scadă în următoarele luni, piaţa îndreptându-se spre normalizare, au apreciat Alexander Pulev, vicepremier şi ministru al Economiei, şi Evgeni Simeonov, administratorul special numit de stat al rafinăriei Burgas, informează Novinite. 

Vorbind la o conferinţă la rafinărie, cei doi oficiali au spus că extinderea licenţei speciale care permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol Lukoil a ajutat la evitarea unei crize energetice severe şi a prevenit perturbarea pieţei combustibililor din Bulgaria, informează Agerpres. 

Simeonov a declarat că ţiţeiul cu care se aprovizionează Bulgaria este achiziţionat de la mari companii globale şi a respins speculaţiile că rafinăria Burgas este aprovizionată de către entităţi sancţionate. 

Livrările de petrol sunt asigurate până la finalul lunii septembrie, în timp ce negocierile pentru octombrie sunt în desfăşurare, a informat ministrul Economiei. Marea Britanie a decis să extindă, pentru a patra oară, validitatea licenţei speciale care permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol Lukoil, afectat de sancţiuni. 

Licenţa generală permite firmelor şi băncilor să efectueze tranzacţii cu: Lukoil Bulgaria, Lukoil Neftochim Burgas, Lukoil Aviation Bulgaria şi Lukoil Bulgaria Bunker până în 29 octombrie 2026, şi este menită să asigure continuarea operaţiunilor rafinăriei şi securitatea aprovizionării cu combustibili. Iniţial, licenţa urma să expire în 13 august 2026. Simeonov a anunţat că după expirarea licenţei, în 29 octombrie 2026, Bulgaria va începe discuţii cu partenerii privind o nouă derogare. 

Acesta a adăugat că extinderea licenţei a prevenit un potenţial colaps al pieţei interne combustibililor şi a permis funcţionara normală a rafinăriei. 

De asemenea, a declarat Pulev, Bulgaria nu ia parte în prezent la negocierile privind posibila vânzare a activelor bulgare ale Lukoil. El a confirmat că există informaţii privind discuţii în care sunt implicaţi potenţiali investitori strategici, parteneri şi consorţii, dar negocierile au loc la nivelul companiei holding ruse.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...