Primăria Capitalei va reconecta, de Paște, mai multe fântâni publice în Chișinău

Mai multe fântâni publice din Capitală vor fi conectate, de sărbătorile pascale, anunță Primăria Chișinău. Astfel, vor fi repornite cele două fântâni din scuarul Catedralei „Nașterea Domnului”, care nu mai funcționau de mult timp. 

Fântânile au fost reabilitate în cadrul unui proiect în derulare privind modernizarea scuarului Catedralei, realizat de Primăria Chișinău.  

Autoritățile municipale mai menționează că toate cele 14 fântâni publice funcționale au fost verificate în ultima perioadă și supuse unor lucrări de profilaxie, așa încât de sărbătorile pascale, în funcție de vremea de afară, să fie pornite. 

În centrul Capitalei, verificări au avut loc la havuzul din Grădina Publică „Ștefan cel Mare” și la fântânile din scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. 

Lucrări de profilaxie au fost făcute și la havuzul din preajma Gării, la cele din Complexul memorial ”Feciorilor Patriei – Sfântă Amintire” din sectorul Rîșcani, la Scara Cascadelor din Parcul ”Valea Morilor” și la fântâna de la intrare în Parcul ”Valea Trandafirilor” dinspre bd. Decebal. 

De asemenea, verificări au fost realizate și la havuzurile din parcurile „Șipca”, „La Izvor” și „Alunelul”, care au fost construite de la zero de Primăria Chișinău în ultimii trei ani.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram