Procuratura din Belarus cere zece ani de închisoare pentru fondatorul Nexta, Roman Protasevici 

Procuratura din Belarus cere zece ani de închisoare pentru fostul redactor-șef al portalului Nexta, Roman Protasevici, iar pentru fondatorul canalului de Telegram cu același nume, Stepan Putilo – 20 de ani de colonie, anunță presa din Belarus. 

De asemena, un al redactor al canalului, Jan Rudik, riscă 19 ani de închisoare. Procesul în cazul Nexta a început în 16 februarie. Singurul care se află în Belarus și care se află acum în arest la domiciliu este Roman Protasevici. Ceilalți sunt judecați în lipsă. 

Amintim că, în 23 mai 2021, autoritățile din Belarus au interceptat cu un avion militar un zbor de linie al Ryanair, care se deplasa de la Atena la Vilnius, pe care l-au deturnat înainte de a ieși din spațiul aerian belarus, pentru a-l putea aresta pe jurnalistul de 26 de ani, Roman Protasevici, opozant al lui Alexandr Lukașenko. 

Acțiunea a fost a fost făcută sub pretextul unei amenințări cu bombă. Actul a fost condamnat de SUA, Canada și UE care au impus sancțiuni regimului de la Minsk. Cei trei opozanți ai regimului Lukașenko sunt acuzați că s-au aflat în spatele unor tulburări civile, care au avut loc după alegerile prezidențiale din august 2020. Alexandr Lukașenko este președintele Belarusului din 1994. 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...