În timp ce procurorii și polițiștii sunt în căutarea fondatorului „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, care a evadat astăzi de sub nasul lor, avocații inculpatului au venit cu primă reacție.
Potrivit realitatea.md, avocatul Alexandru Bot respinge toate acuzaţiile oamenilor legii. Potrivit lui, atât automobilul său, cât şi cel al colegului avocat, Aurel Grosu, nu a fost furat. El spune că a lipsit de la pronunțarea deciziei instanței de judecată de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, în cazul lui Mihail Şaran, pentru că urma să ajungă la o altă ședința de judecată.
Bot a mai adăugat că a fost rugat de Șaran să îl ducă până la Universitatea de Medicină. Încotro s-a îndreptat clientul său, avocatul zice că habar n-are.
Totuși, acesta a spus că știe despre faptul că Mihail Șaran ar fi anunţat reprezentanții Centrului de monitorizare electronică despre faptul că nu mai are brățara de la picior și că urmează să plece acasă, pentru că s-ar fi simțit rău.
„Nu cunosc unde se află acum domnul Șaran. Sincer, nu înțeleg gestul pe care l-a făcut, m-a uimit și pe mine”, a adăugat avocatul fondatorului „Bismobil Kitchen”.
Amintim că fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, care urma să revină în penitenciar, după ce a fost acuzat că punea presiuni pe martori, în timp ce se afla în arest la domiciliu, a dispărut fără urmă. S-a întâmplat chiar în timp ce Judecătoria Chișinău, cu sediul la Ciocana, a admis recursul procurorilor privind întoarcerea sa în penitenciar. Potrivit poliției, acesta nu s-a prezentat în sala de judecată și se afla în Parcul Dendrariu în timp ce magistrații pronunțau decizia. El a reușit să rupă brățara de monitorizare, a aruncat haina de pe el și s-a făcut nevăzut. În prezent, oamenii legii încearcă să dea de urmele lui.