
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, va examina vineri, 5 septembrie, demersul Procuraturii Anticorupție, care cere arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Vladimir Andronachi. Acesta este vizat într-o cauză penală pornită pentru spălare de bani.
La rândul său, avocatul lui Andronachi, Vladimir Moșneaga, susține că demersul procurorilor „este unul neîntemeiat, la fel ca întreg dosarul, care a fost reluat subit în plină campanie electorală”.
„Din 2021, în privința lui Andronachi nu a fost inițiată nicio acțiune și nu a fost citat la audieri, iar acum, în preajma alegerilor, fostul deputat este purtat prin instanțe. (…) Este vorba de o cauză „cu conotație politică, lipsită de probe clare și argumente și reprezintă un abuz de putere și o nouă încercare a unor grupuri de interese de a-l intimida pe Vladimir Andronachi”, menționează Moșneaga, citat de unimedia.md.
Fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, a fost reținut pentru 72 de ore, într-un dosar pornit pentru spălare de bani.
„Acesta este vizat într-un dosar penal pornit pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, infracțiune prevăzută de art. 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal”. Actualmente, grupul de urmărire penală desfășoară acțiuni de urmărire penală cu participarea acestuia, inclusiv percheziții și audieri, în vederea documentării tuturor circumstanțelor cauzei”, se arată în comunicat.