Promo-LEX cere anchetarea morții lui Oleg Horjan și protejarea activiștilor din regiune: „Horjan a fost victima regimului de la Tiraspol”

Promo-LEX a solicitat autorităților de la Chișinău și misiunilor diplomatice să investigheze prompt și eficient cazul decesului lui Oleg Horjan, liderul comuniștilor din stânga Nistrului. Potrivit reprezentanților organizației,  Horjan a fost victima regimului de la Tiraspol și era una dintre puținele persoane publice care au avut curajul să lupte pentru drepturile și libertățile fundamentale. 

„Promo-LEX amintește că Oleg Horjan în ultima perioadă de timp s-a poziționat ca un apărător al drepturilor omului, atât prin declarații politice, cât și prin inițiative de susținere a unor grupuri de persoane care au fost sau sunt victime ale regimului de la Tiraspol”, se arată în declarația ONG-ului.

Promo-LEX solicită, de asemenea, protejarea activiștilor care se opun încălcării drepturilor omului în această zonă și sancționarea celor responsabili, inclusiv prin restricționarea dreptului de circulație și înghețarea activelor acestora în Republica Moldova. Organizația subliniază că persecuția activiștilor civici și politici în regiunea transnistreană nu este o noutate, dar consideră că este important să se condamne omorul unei persoane și să se acționeze rapid împotriva persecuțiilor sistemice.

Liderul Partidului Comunist din regiunea transnistreană, Oleg Horjan, a fost omorât noaptea trecută. Acesta avea 47 de ani. În decembrie anului trecut a ieșit din închisoare unde a stat timp de patru ani și jumătate, fiind învinuit de „insulte la adresa autorităților”.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *