Protest lângă Negureni al unui grup de fermieri. Agricultorii, nemulțumiți de întârzierile la subvenții și de blocaje în vânzarea produselor

Un grup de protestatari au ieșit azi cu tractoarele și alte unități de tehnică la un protest organizat în preajma satului Negureni, raionul Telenești, pe marginea drumului național Chișinău – Soroca. Potrivit organizatorilor, scopul manifestației este de a exprima nemulțumirile față de situația din agricultură.

Nicolai Gherasim, agricultor din Negureni și unul din organizatori, declarat, citat de IPN, că protestul este „o formă de a face auzite durerile fermierilor și de a arăta dezastrul pe care statul l-a făcut din unica sursă de venit din satele Moldovei”.

Potrivit organizatorilor, protestul are drept scop atragerea atenției asupra dificultăților economice cu care se confruntă sectorul agricol. Fermierii invocă nivelul ridicat al datoriilor, întârzierile la subvenții, costurile mari pentru motorină și dificultățile de valorificare a producției agricole, transmite agromedia.md.
 
În mesajele publice, agricultorii critică modul în care autoritățile gestionează situația din agricultură și acuză lipsa unor măsuri eficiente de sprijin. La manifestația fermierilor au fost prezenți și câțiva parlamentari, printre care liderul „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, și deputatul Partidului Nostru, șeful Comisiei parlamentare pentru agricultură, Sergiu Ivanov.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii sau alți reprezentanți ai instituțiilor responsabile nu au venit, deocamdată, cu vreo reacție la protest și la solicitările fermierilor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...