Proteste masive în Slovacia față de reformele judiciare promovate de guvernul Fico. Opoziția spune că noile legi distrug statul de drept

Mii de persoane au ieșit în stradă în mai multe orașe din Slovacia pentru a protesta față de reformele judiciare promovate de guvernul premierului Robert Fico, reforme pe care opoziția și criticii le consideră o amenințare directă la adresa statului de drept, transmite Reuters.

Potrivit presei slovace, manifestanții au umplut o mare parte dintr-o piață centrală din Bratislava, iar proteste similare au avut loc marți în alte opt orașe din țară. Participanții au cerut președintelui Peter Pellegrini, considerat în mod tradițional un aliat al lui Fico, să respingă prin veto modificările legislative.

Protestul a fost organizat de cel mai mare partid de opoziție, Slovacia Progresistă, după ce guvernul de orientare naționalistă al lui Fico a adoptat săptămâna trecută, în parlament, un pachet de legi care desființează agenția pentru protecția avertizorilor de integritate și modifică modul în care statul gestionează cazurile martorilor-cheie în dosare penale.

„Au trecut cu drujba peste statul de drept”, a declarat liderul Slovaciei Progresiste, Michal Simecka, în fața mulțimii din Bratislava, potrivit unei transmisiuni video live. „Slovacia este singura țară în care guvernul adoptă legi care le fac viața mai ușoară infractorilor și mafiei”, a adăugat acesta.

Manifestanții au purtat steaguri ale Slovaciei și ale Uniunii Europene, precum și pancarte cu mesaje precum „Guvernul lui Fico ajută mafia” sau „Fico distruge Slovacia”. Mulțimea a scandat lozinci precum „Destul cu Fico” și „Rușine!”.

Criticii premierului susțin că Slovacia urmează un traseu similar cu cel al Ungariei conduse de Viktor Orban, prin slăbirea instituțiilor democratice și contestarea valorilor europene. De cealaltă parte, guvernul Fico afirmă că vechea agenție pentru protecția avertizorilor a fost folosită în scopuri politice.

În paralel, executivul a redus pedepsele pentru unele infracțiuni financiare, a reformat radiodifuzorul public și a promovat modificări constituționale care afirmă supremația suveranității naționale asupra unor legi ale Uniunii Europene, măsuri care au atras atenția și îngrijorarea Comisiei Europene.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...