PSD avertizează că ar putea ieși de la guvernare dacă nu se schimbă abordarea Guvernului Bolojan asupra reformelor

Secretarul general al Partidului Social Democrat din România (PSD), Paul Stănescu, critică dur al doilea pachet de măsuri anunțat de Guvernul Bolojan, susținând că acesta continuă „logica heirupistă și rigidă”, fiind construit „pe intuiție, nu pe evaluări reale”. Într-o declarație publică, Stănescu avertizează că PSD nu mai poate tolera atacurile constante din partea partenerilor de coaliție, USR și PNL, în timp ce este chemat să susțină măsuri neagreate de partid.

„Cel mai simplu ar fi fost sǎ rǎmânem în Opoziţie. Dar, şi în trecut, şi acum, PSD a intrat la guvernare dintr-un singur motiv: pentru a dezvolta România şi pentru a creşte nivelul de trai al românilor. România trece printr-un moment dificil, dar asta nu însemnǎ cǎ, pentru a depǎşi acest moment, trebuie distrus tot ce s-a construit în ultimii 10 ani!”, a declarat liderul social-democrat, potrivit News.ro.

Stănescu acuză Executivul condus de Ilie Bolojan că, sub pretextul eficienței, promovează o reformă care lovește în categoriile sociale vulnerabile – pensionari, mame, salariați pe minimul pe economie, profesori, funcționari și militari – și sacrifică investiții locale esențiale pentru a livra „un plan contabil rece și nedrept”.

„Nu putem accepta o abordare în care se renunță la investiții în infrastructură și dezvoltare locală doar pentru a da bine la cifre. România nu este o corabie care se scufundă! Reformele nu se fac prin teroare administrativă, ci prin dialog, echilibru și responsabilitate”, a subliniat Stănescu.

În acest context, el cere convocarea de urgență a unei ședințe a coaliției pentru a discuta efectele noilor măsuri asupra administrațiilor locale și populației. Mai mult, Stănescu anunță că PSD trebuie să decidă rapid dacă mai rămâne la guvernare.

„Putem susține reformele din Parlament, dar nu vom accepta sacrificarea vieții oamenilor. PSD va sprijini orice măsură care elimină risipa și abuzurile, dar nu va confunda responsabilitatea cu austeritatea.”

Declarația vine la scurt timp după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de reformă a administrației publice locale. Printre măsurile propuse se numără stabilirea unui număr maxim de angajați în primării și consilii județene, în funcție de mărimea localităților, precum și reducerea investițiilor publice. Premierul român a precizat că decizia privind asumarea răspunderii pe aceste măsuri va fi luată până la sfârșitul lunii iulie, în cadrul coaliției.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...