PSDE cere intervenția partenerilor străini, după atacul violent asupra unui candidat de-al său la parlamentare comis de un reprezentant al PAS

Partidul Social Democrat European (PSDE) solicită intervenția urgentă a autorităților naționale, dar și implicarea misiunilor diplomatice și a observatorilor internaționali, după atacul violent asupra candidatului său la alegerile parlamentare, Rodion Buruiană, comis de un consilier raional din partea PAS.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele PSDE, Tudor Ulianovschi, a condamnat public agresiunea, calificând-o drept un atac direct asupra democrației și a dreptului fundamental al cetățenilor de a participa liber și în siguranță la viața politică a statului.

„Dacă un candidat poate fi lovit în plină campanie electorală, ce protecție mai au cetățenii de rând? Violența nu are ce căuta în viața publică, politica se face cu argumente, nu cu pumni”, a declarat liderul PSDE.

Formațiunea a cerut Comisiei Electorale Centrale să se autosesizeze, organelor de drept să trateze cazul drept act de huliganism și Ministerului Afacerilor Interne să explice reacția întârziată a poliției și a serviciilor medicale. Totodată, PSDE a transmis demersuri oficiale către misiunile diplomatice și partenerii internaționali, solicitând monitorizarea atentă a situației pentru a preveni repetarea unor asemenea practici.

„Republica Moldova nu poate intra în alegeri sub dictatura fricii și a violenței. Dacă autoritățile nu acționează prompt, întreaga credibilitate a procesului electoral este pusă sub semnul întrebării”, a avertizat Ulianovschi.

Incidentul a avut loc pe 20 august, în satul Boghiceni din raionul Hâncești. Rodion Buruiană, candidat pe listele PSDE la alegerile parlamentare, ar fi fost agresat de consilierul raional PAS Iurie Zoină. Potrivit relatării, acesta l-ar fi oprit cu mașina, l-ar fi lovit prin fereastra deschisă și l-ar fi amenințat cu moartea, atât pe el, cât și pe părinții săi.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...