
Partidul Social Democrat European anunță că va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. De asemenea, formațiunea va participa la campania de promovarea a referendumul constituțional privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Deciziile au fost luate la ședința Biroului Permanent al PSDE, care s-a reunit sâmbătă.
Într-un comunicat de presă, formațiunea menționează că temele de discuție au vizat pregătirile pentru alegerile prezidențiale, participarea la referendumul privind integrarea europeană a R. Moldova, precum și activitățile curente de partid.
„S-a reiterat că PSDE va intra în cursa pentru prezidențiale cu propriul candidat. Totodată, își va îndemna membrii și simpatizanții formațiunii politice să participe la referendum și să susțină modificarea Constituției în vederea aderării R. Moldova la Uniunea Europeană. În acest sens, a fost subliniată importanța consolidării eforturilor întregii societăți pentru realizarea dezideratului nostru european”, se spune în comunicat.
O altă temă de discuție a vizat alegerile europarlamentare din 9 iunie. Membrii PSDE, care dețin și cetățenia română, sunt îndemnați să participe la acest scrutin, să susțină România și să voteze pentru candidații alianței PSD-PNL.