
Rachetele antigrindină găsite la sol și care au explodat în raioanele Glodeni și Râșcani au prezentat defecțiuni tehnice încă din momentul lansării. Acestea s-au abătut de la traiectoria de zbor, iar sistemul de autodistrugere nu a funcționat. Precizările au fost făcute pentru IPN de Serviciul Antigrindină, în baza concluziilor Comisiei Serviciului Special pentru Influențe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice.
Comisia a mai constatat că cele două rachete de tip „Loza-7”, fabricate în Bulgaria, au fost lansate în iulie 2025 de la unitatea specială Fălești. Potrivit investigației, motorul rachetelor nu a pornit după lansare din cauza unei funcționări nestandard a produsului.
Serviciul Antigrindină precizează că fragmentele găsite în satul Petrunea, raionul Glodeni, și în extravilanul satului Corlăteni, raionul Râșcani, au detonat după ce au fost supuse unor intervenții mecanice și expuse la foc deschis de persoanele care le-au găsit.
Comisia a propus transmiterea materialelor investigației către uzina producătoare pentru o analiză detaliată și înlocuirea celor două rachete defecte din contul companiei producătoare.
Amintim că doi minori și un tânăr de 18 ani au fost răniți, după ce au depistat componente ale unor rachete antigrindină. Un caz a avut loc sâmbătă seara în satul Petrunea din raionul Glodeni. Doi minori, de 10 și 11 ani, au suferit mai multe traumatisme, după ce au manevrat o rachetă antigrindină. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Al doilea caz a avut loc în satul Corlăteni din raionul Râșcani. Un tânăr de 18 ani s-a rănit la mână în urma unei explozii produse lângă o stână. La fața locului, potrivit poliției, a fost depistată componenta unei rachete antigrindină. Victima a fost transportată de urgență la un spital din Chișinău.