Radu Marian, despre informațiile SIS legate de transferurile dubioase către firma Mariei Acbaș: PAS cunoștea înainte de campania electorală

Partidul Acțiune și Solidaritate știa încă înainte de campania electorală pentru parlamentare despre informațiile din raportul SIS legate de transferurile suspecte din partea grupării Șor către compania administrată de Maria Acbaș, care a ajuns ulterior deputat pe lista PAS. Afirmația a fost făcută de parlamentarul Radu Marian, care precizează că acest subiect a fost discutat la PAS și a fost „clarificat din timp”.  

„Noi am avut această discuție, sau a avut loc această discuție cu ea și domnul președinte, înainte de apariția publică a acestei informații, pentru că noi știam de aceste acuzații în timpul campaniei. Nu eram exact în momentul acela când a fost invitată doamna Acbaș, dar țin minte că erau discuții până la campania electorală despre aceste alegații și le-am clarificat din timp. În sens că noi cunoșteam și mi s-a părut destul de relevante și clare aceste explicații, pentru că chiar nu ai cum să știi cine transferă banii în cazul dat”, a declarat Radu Marian în cadrul unei emisiuni de la TV8.

După apariția acestui scandal în spațiul public, proaspătul deputat Maria Acbaș a anunțat că își depune mandatul, calificând informațiile drept „mincinoase și nefondate”. Liderul PAS, Igor Grosu, susține, însă, că renunțarea la mandat și apariția scandalului reprezintă doar o coincidență.

„Noi am avut o discuție cu dumneaei înainte de acea minciună aruncată în spațiul public. A fost o coincidență. Eu am discutat cu ea, mi-a prezentat argumentele și actele privind acel transfer și s-a apropiat momentul când trebuie să ia o decizie, într-o parte sau alta, și decizia a fost luată în favoarea activității dumneaei. Eu n-am văzut-o (n.r. – mențiunea din raportul SIS) de asta și am chemat-o și mi-a prezentat toate argumentele, am vorbit și cu alte instituții”, a declarat Igor Grosu.

Amintim că, zilele trecute, în spațiul public au apărut informația precum că o firmă administrată de deputatul PAS Maria Acbaș este vizată într-un raport al Serviciului de Informații și Securitate, care menționează transferuri suspecte provenite dintr-o rețea asociată lui Ilan Șor. Potrivit documentului, compania „Doksancom” SRL ar fi primit aproape 20 de mii de euro de la gruparea oligarhului fugar care se ascunde în Rusia, prin intermediul unor persoane interpuse.

Raportul SIS, întocmit în noiembrie 2023, arată că între 12 și 24 octombrie a aceluiași an, perioadă care s-a suprapus cu campania electorală pentru alegerile locale, au fost efectuate transferuri suspecte din conturi din Kazahstan către agenți economici și autorități locale din Orhei, Găgăuzia și Taraclia, regiuni aflate sub influența politică a lui Șor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...