Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk. Colegul transgender al suspectului, posibilă cheie pentru stabilirea motivului crimei

Anchetatorii cred că Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, ar fi fost motivat de convingerea că opiniile publice ale lui Kirk despre identitatea de gen erau „pline de ură”, inclusiv față de persoane precum colegul său de cameră, un bărbat transgender. Informația a fost confirmată pentru Axios de șase surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, Robinson ar fi avut o relație romantică cu colegul său de apartament, care s-a declarat „șocat” când a aflat de crimă. Persoana a oferit anchetatorilor conversații și mesaje electronice trimise de Robinson imediat după atac. În unul dintre ele, suspectul i-a spus că și-a înfășurat arma într-un prosop și a ascuns-o într-un tufiș de lângă Utah Valley University, locul unde Kirk a fost împușcat mortal miercuri.

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că mesajele găsite pe telefon arătau clar aceste detalii.

„Este evident că acest coleg știa multe și nu a spus nimic după crimă. Oficial este considerat persoană de interes, dar cooperează cu autoritățile”, a precizat un oficial citat de Axios.

Între timp, FBI și poliția locală verifică dacă grupuri de stânga din Utah au avut cunoștință de planurile lui Robinson sau i-au oferit sprijin material. Potrivit Axios, unul dintre aceste grupuri și-ar fi șters profilul de pe rețelele sociale imediat după atac.

Familia suspectului, conservatoare și susținătoare a mișcării MAGA a președintelui Donald Trump, a declarat pentru Daily Mail că Robinson devenise „mai interesat politic” în ultimii ani și era conștient de vizita lui Kirk la universitate. Mama sa, Debbie Robinson, a subliniat că „toți membrii familiei sunt republicani” și că nu cunoaște pe nimeni din familie care să fie democrat.

Activiştii LGBTQ au criticat presa pentru că au raportat în mod eronat, în orele care au urmat după împuşcături, că un cartuş găsit la locul faptei conţinea un mesaj legat de persoanele transgender.

Kirk, care a vizitat campusurile universitare şi i-a provocat pe studenţii progresişti să dezbată cu el sub un cort pe care scria „Dovedeşte-mi că greşesc”, era un oponent declarat al operaţiilor de schimbare de sex pentru minori şi al sportivilor transgender care concurează în sporturile feminine.

Potrivit FBI, muniţia găsită lângă puşcă conţinea mesaje de ură şi antifasciste.

„Este clar pentru noi şi pentru anchetatori că era vorba de o persoană profund îndoctrinată de ideologia de stânga”, a declarat guvernatorul Spencer Cox pentru Wall Street Journal, susţinând astfel opinia lui Donald Trump, care a denunţat responsabilitatea „stângii radicale”.

Potrivit primelor informaţii, tânărul s-ar fi întors acasă după presupusa crimă. Tatăl său, care l-a recunoscut în imaginile difuzate de FBI, i-ar fi cerut sfatul unui pastor, prieten al familiei, înainte de a-şi denunţa fiul autorităţilor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...