Războiul se va încheia în 2025, anunță prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban: Fie prin acord de pace, fie prin distrugerea uneia dintre părți

Războiul în curs din Ucrinase va încheia în 2025, fie printr-un acord de pace, fie prin distrugerea uneia dintre părți. Declarația a fost făcut de premierul Ungariei, Viktor Orban, într-un interviu publicat, marți, de Magyar Nemzet.

„Războiul se va încheia în 2025. Fie prin încheierea cu negocieri de pace, fie prin distrugerea uneia dintre părțile în conflict”, a declarat Orban.

Orban a subliniat că, după trei ani dificili de război, Ungaria a reușit să supraviețuiască fără a cădea înapoi, ceea ce consideră o realizare importantă, având în vedere dificultățile economice cu care se confruntă multe economii europene.

„Există ani în care chiar și faptul că rămâi în viață este un succes. Acesta a fost cazul anilor de război. Ungaria a reușit să depășească acești ani și să profite în măsura posibilului de situația de război. Dar, în general, toți au avut de pierdut. Acum, când războiul se va încheia, vom putea lua un start fulminant”, a spus Orban.

Premierul ungar a discutat și despre impactul războiului asupra economiilor europene, menționând că aproximativ 300 de miliarde de euro au fost cheltuite în conflictele militare, fonduri care ar fi putut fi utilizate pentru a ridica nivelul de trai în Europa sau pentru a construi un sistem de apărare european complet.

„Rezultatul este devastator: un sfert din teritoriul Ucrainei sub ocupație, sute de mii de morți și răniți, milioane de refugiați și infrastructura Ucrainei distrusă”, a adăugat el.

Orban a criticat politicile migratorii ale Uniunii Europene, subliniind că țările care nu au acceptat migranți, cum este cazul Ungariei, sunt mai protejate în fața atacurilor teroriste.

În ceea ce privește situația politică din Europa, premierul ungar a menționat că țările ca Germania și Franța se confruntă cu un „dublu șoc” politic și economic, iar acest lucru afectează întreaga regiune.

Referindu-se la viitorul economic al Ungariei, Orban a subliniat că, deși economia maghiară a fost afectată de criza economică globală, Ungaria va avea un „start fulminant” după încheierea războiului.

„Vom reveni la politica anilor de pace și vom avea mari succese economice”, a încheiat el.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...