
Inspectoratul General al Poliției a venit cu o reacție în scandalul în care este vizat șeful INI, Arcadie Catlabuga, care este acuzat de „fabricări de dosare” și de amenințări cu moartea de către consilierul CMC, Ion Onța, aflat acum în arest la domiciliu într-o anchetă penală privind crearea unei scheme de înșelăciune. IGP reamintește că șeful INI a infirmat orice acuzație și subliniază că alesul MAN ar încerca, prin declarațiile sale, să detunreze opinia publică de la dosarul în care este vizat.
„Poliția Națională condamnă încercările unor persoane cu statut procesual de învinuit, precum și ale unor actori politici, de a deturna atenția opiniei publice de la faptele investigate ce vizează escrocheria în proporții deosebit de mari, mai exact – înșelarea a două persoane cu 155.000 de euro prin investiții imobiliare fictive. Șeful Inspectoratului Național de Investigații, Arcadie Catlabuga, a infirmat deja public existența oricărei legături cu consilierul municipal Ion Onța, vizat într-o cauză penală. Ultimul continuă să promoveze în spațiul public afirmații false și defăimătoare la adresa ofițerului. Considerăm că învinuitul lansează atacuri la persoană și face acuzații neprobate în timp ce este investigat, cu scopul de a face presiuni asupra anchetei ce îl vizează”, se arată într-un comunicat al IGP.
Poliția subliniază că orice anchetă are loc în strictă conformitate cu legislația, iar orice dezacord trebuie să fie transmis instituțiilor responsabile.
„Potrivit Codului de procedură penală, activitatea ofițerilor de urmărire penală, a ofițerilor de investigație și a procurorilor se desfășoară în mod independent, iar deciziile procesuale sunt adoptate exclusiv în baza probelor și a legii, fiind inadmisibilă orice influență din partea participanților la proces. În acest context, reiterăm că eventualele nemulțumiri privind acțiunile procesuale urmează să fie adresate exclusiv pe căile prevăzute de lege, iar lansarea în spațiul public a unor acuzații lipsite de probe nu poate substitui mecanismele legale de contestare și riscă să inducă în eroare opinia publică. Inspectoratul General al Poliției își exprimă sprijinul deplin pentru angajații săi și va utiliza toate căile legale pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale a acestora. În situația în care afirmațiile defăimătoare nu vor fi dezmințite, șeful Inspectoratului Național de Investigații își rezervă dreptul de a solicita apărarea drepturilor sale în instanța de judecată”, se mai arată în mesajul IGP.
Amintim că Ion Onța, aflat în arest la domiciliu într-un dosar privind o schemă de înșelăciune, susține că șeful INI ar continuă să se implice în „fabricarea dosarului” și ar fi recurs deja la intimidări și amenințări asupra sa, a colegilor săi și a partenerilor de afaceri.
„După dezvăluirile mele, la INI s-a trecut la mobilizare maximă. Arcadie Catlabuga, aflat în culmea disperării, a început personal să-mi abordeze colegii și partenerii de afaceri, încercând să-i intimideze și rugându-i insistent ca măcar cineva să mai depună o declarație împotriva mea.Toate aceste acțiuni și circumstanțe sunt documentate, iar la momentul potrivit vor fi făcute publice”, a declarat Ion Onța într-un nou video publicat pe rețelele de socializare.
La rândul său, Arcadie Catlabuga respinge categoric acuzațiile și exclude orice ingerință în anchetă.
„În contextul continuării șirului de învinuiri aduse mie astăzi de către domnul Ion Onța, reiterez că nu corespund realității. Atât eu, cât și membrii familiei mele, nu-l cunoaștem personal pe domnul Ion Onța, nu am avut anterior tangență cu dumnealui, nici personal și nici fiind reprezentați de terțe persoane. Totodată subliniez că, nu cunosc natura relațiilor sau conflictului apărut dintre Onța Ion și Rău Sergiu. Condamn cu fermitate orice formă violență și amenințare, indiferent de cine este autorul acestor acțiuni”, a scris Arcadie Catlabuga.
Anterior, Ion Onța a declarat că ar fi fost suspus unor presiuni exercitate prin intermediul lui Sergiu Rău, pe care îl prezintă drept finul de cununie al lui Arcadie Catlabuga. Consilierul municipal a publicat un mesaj video în care redă o înregistrare a unui apel telefonic atribuit lui Sergiu Rău, în care se aud amenințări și injurii.
Zilele trecute, Arcadie Catlabuga I-a cerut consilierului MAN Ion Onța să dezmintă public acuzațiile lansate la adresa sa și să-i achite 50.000 de lei drept prejudiciu moral. Solicitările se regăsesc într-o cerere prealabilă expediată pe 30 iulie. În document, Catlabuga susține că afirmațiile făcute de Onța pe 29 iulie în interviurile pentru presă sunt false, nu ar fi susținute de probe și i-ar afecta onoarea, demnitatea și reputația personală și profesională.
Amintim că, în 14 iulie, alesul Ion Onța din Consiliul municipal Chișinău a fost reținut fiind anchetat penal pentru crearea unei scheme de înșelăciune prin investiții imobiliare fictive. Consilierul ar fi înșelat două persoane cu 155 de mii de euro. Suspectul a fost reținut în urma unor percheziții organizate de polițiști și procurori.
Suspectul le-ar fi promis victimelor un randament anual de 20% pentru investiții în proiecte imobiliare, convingând doi bărbați, de 34 și 40 de ani, să-i transfere, în mai multe tranșe, suma totală de 155.000 de euro. Pentru a crea impresia unei investiții reale și profitabile, acesta le restituia imediat câte 10% din sumele primite, prezentând în mod fraudulos aceste plăți drept profitul generat de investiție. În realitate, banii proveneau chiar din sumele remise de victime. Prin aceste acțiuni, celor două persoane le-ar fi fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de peste trei milioane de lei.