Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ieșit dintr-o ședință a cabinetului și a discutat timp de 50 de minute cu președintele rus Vladimir Putin, a declarat un purtător de cuvânt al lui Netanyahu pentru The Times of Israel. A fost primul apel telefonic al lui Netanyahu și Putin după aproximativ două luni de la ultima lor conversație, pe 16 octombrie.
Apelul vine pe fondul tensiunilor cu Rusia din cauza poziției sale anti-Israel în războiul împotriva Hamas și după ce ambasadorul Moscovei a făcut vineri, la ONU, remarci aspre la adresa Israelului.
Potrivit Al Jazeera, în cursul apelului de aproape o oră, Netanyahu și-a exprimat „nemulțumirea” față de atitudinea Moscovei în această privință.
„Premierul a subliniat că orice țară care ar suferi un atac terorist criminal, așa cum a trăit Israelul, ar acționa cu nu mai puțină forță decât cea în care operează Israelul”, se arată într-un comunicat al biroului premierului. De asemenea, Netanyahu „a criticat cu fermitate cooperarea periculoasă dintre Rusia și Iran”, a adăugat acesta.
În același timp, potrivit Kremlinului, în cadrul discuției telefonice, Putin și-a confirmat poziția de principiu de neacceptare și condamnare a terorismului în toate manifestările sale și că este extrem de important ca combaterea amenințărilor teroriste să nu conducă la consecințe atât de grave pentru populația civilă.
„Partea rusă este pregătită să ofere toată asistența posibilă pentru a atenua suferința civililor și pentru a detensiona conflictul. În plus, s-a exprimat interesul reciproc pentru a continua să interacționeze pe problemele evacuării cetățenilor ruși și a membrilor familiilor acestora, precum și eliberarea israelienilor deținuți în Gaza”, se mai arată în comunicatul emis de Kremlin.
Preşedintele rus Vladimir Putin a lăudat amploarea legăturilor dintre Moscova şi Teheran, primindu-l joi pe omologul său iranian Ebrahim Raisi la Kremlin pentru convorbiri, în special pentru a aborda conflictul israeliano-palestinian, Cei doi preşedinţi au evidenţiat progresele înregistrate în relaţiile bilaterale dintre Rusia şi Iran şi şi-au exprimat hotărârea de a le aprofunda.
Preşedintele iranian a denunţat situaţia gravă din Fâşia Gaza, unde „un copil moare la fiecare zece minute”, iar peste 6.000 de copii şi-au pierdut deja viaţa, potrivit EFE.
Raisi a declarat că operaţiunea militară israeliană în Gaza constituie un „genocid” şi o „crimă împotriva umanităţii” şi asta se întâmplă cu „sprijinul SUA şi al Occidentului”.