
Formațiunea politică „Partidul Nostru” a propus, în cadrul consultărilor de la Președinție, crearea unui guvern, care să includă și reprezentanți ai mai multor partide, inclusiv extraparlamentare Renato Usatîi a declarat, după întrevederea cu Maia Sandu, că fracțiunea sa nu a înaintat un candidat propriu la funcția de premier, întrucât nu dispune în prezent de o majoritate parlamentară, dar că „lucrează la acest capitol”.
„Avem un candidat, dar suntem realiști, înțelegând perfect că un premier poate fi propus doar de o majoritate pe care, momentan, nu o avem”, a spus deputatul.
Liderul Partidului Nostru a criticat formarea guvernelor exclusiv pe criterii politice și a pledat pentru selectarea miniștrilor în funcție de competență.
„Dacă un partid a obținut puține voturi, dar are cel mai bun specialist la sănătate sau într-o altă funcție-cheie, nu văd de ce nu ar fi invitat”, a declarat Renato Usatîi.
Referindu-se la candidatul PAS la funcția de premier, Renato Usatîi a spus că nu îl cunoaște personal pe Alexandru Munteanu, dar că îl apreciază pentru experiența în afaceri. În același timp, liderul fracțiunii Partidului Nostru a subliniat că succesul viitorului Guvern va depinde în mare parte de echipa de miniștri.
„Sper să avem un dialog și o să insist ca viitorul prim-ministru să aibă o întâlnire și cu partidele extraparlamentare”, a conchis deputatul.
Până acum, la consultări au participat Partidul Democrația Acasă și Partidul Politic Partidul Nostru. PCRM a anunțat că nu va participa la consultări. Pe parcursul zilei, la Președinție sunt așteptați Blocul Alternativa și Partidul Socialiștilor, iar vineri – Partidul Acțiune și Solidaritate.